Franţa critică serviciul diplomatic al UE

Franţa critică serviciul diplomatic al UE

Alain Juppe, ministrul francez al Afacerilor Externe, a criticat joi bilanţul Serviciului european de Acţiune Externă (SEAE), condus de doi ani de către britanica Catherine Ashton, solicitând mai multă iniţiativă şi ameliorarea funcţionării acestei structuri, transmite AFP, citată de Agerpres.

”Trebuie să îmbunătăţim funcţionarea Serviciului european de acţiune externă şi articularea acestuia cu diplomaţiile statelor member”, menţionează ministrul francez într-o scrisoare trimisă Înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe. Serviciul diplomatic european “trebuie să interacţioneze mai mult cu statele membre şi să-şi dezvolte capacitatea de a elabora propuneri”, mai afirmă Alain Juppe, care consideră că “pe lângă abordarea chestiunilor geografice, acesta trebuie să-şi consolideze expertiza în problemele globale şi multilaterale, precum: neproliferarea, lupta împotriva terorismului, acţiunea UE în instanţele internaţionale”. Şeful diplomaţiei de la Paris solicită ca SEAE să “acţioneze în mod determinat pentru a îmbunătăţi capacitatea de reacţie a UE în demersurile legate de problematica drepturilor omului în statele terţe”, propunând, de exemplu, acţiuni de sprijin pentru apărătorii drepturilor omului din Iran sau Siria. Catherine Ashton a fost frecvent criticată pentru lipsa ei de vizibilitate sau de reactivitate, în ciuda unor progrese, cum ar fi acordul încheiat între Serbia şi Kosovo şi apropierea acestora de UE. De asemenea, politica comună de Apărare a UE este inconsistentă, fiind subminată şi de diviziunile interne din cadrul Uniunii Europene.

Ne puteți urmări și pe Google News