Franţa confirmă că vrea să amâne aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Franţa confirmă că vrea să amâne aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Franţa apreciază că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în martie 2011 nu întruneşte condiţiile care să asigure securitatea şi integritatea spaţiului comun şi preferă astfel să aştepte până în vara anului viitor, a anunţat astăzi ministerul francez de Externe, citat de AFP.

"Bulgaria şi România au, desigur, vocaţia de a intra în spaţiul Schengen, dar condiţiile nu sunt întrunite astăzi pentru o aderare încă din luna martie", a declarat Bernard Valero, purtător de cuvânt al diplomaţiei franceze.

"Credem că este mai înţelept să aşteptăm prezentarea în iulie a viitorului raport al Comisiei Europene referitor la justiţie, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a adăugat oficialul.

El a mai amintit că în raportul din iulie 2010, Comisia Europeană a constatat "evoluţia, dar a subliniat mai ales progresele importante care mai rămân de făcut". "Un sistem administrativ şi judiciar imparţial, independent şi eficient, dotat cu mijloace suficiente, este indispensabil pentru a permite o bună funcţionare a politicilor UE şi a le asigura cetăţenilor accesul la toate beneficiile şi oportunităţile oferite de apartenenţa la uniune", a subliniat Valero.

Miercuri, secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, afirmase că frontiera dintre România şi Republica Moldova este controlată necorespunzător şi că Parisul va face în aşa fel încât decizia cu privire la intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen să nu fie luată înainte de vara anului 2011.

Ne puteți urmări și pe Google News