Francizele, căutate pe timp de criză

Francizele, căutate pe timp de criză

Întreprinzătorii curajoşi profită de chiriile şi taxele de intrare mai mici şi aleg brandurile de alimentaţie publică ferite de recesiune.

În această perioadă de criză, dominată de incertitudine, mulţi consideră începerea unei afaceri o idee hazardată. Însă persoanele care dispun de bani şi doresc să înceapă un business au şanse mari să profite de pe urma efectelor crizei. Cel puţin pentru extinderea francizelor, interesul oamenilor de afaceri a crescut în 2009, comparativ cu anii trecuţi, relatează revista „Capital” din această săptămână.

Avantajele sistemului

Consultanţii citaţi de „Capital” afirmă că anul acesta este o perioadă bună pentru a deschide o astfel de afacere datorită avantajelor de moment. Taxele de intrare în reţea sunt, în medie, cu 20% mai mici, chiriile au scăzut cu aproximativ o treime faţă de anul trecut, iar condiţiile de acordare a licenţelor de franciză s-au mai „îndulcit”, indică studiile companiei de consultanţă în francize CHR Consulting. Studiile mai arată că francizele, spre deosebire de alte afaceri, au o rată foarte înaltă de succes, de peste 80%.

„Interesul faţă de afacerile în sistem de franciză a crescut, în ciuda crizei economice, deoarece aceste afaceri sunt mult mai sigure decât un start-up după o idee proprie, iar persoanele care au posibilitatea să investească şi îşi doresc să înceapă o afacere nouă preferă un business sigur, sub umbrela de notorietate a unui brand consacrat”, afirmă şi Adrian Gheorghe, managing director al ThinkBig International. Moda pierde teren în faţa restaurantelor Dacă, anul trecut, 50% din investiţiile în franciză erau reprezentate de magazinele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii, anul acesta întreprinzătorii au tendinţa să se orienteze către domeniul alimentaţiei. Raluca Stanciu, franchise manager la CHR Consulting, pune această schimbare a opţiunilor pe seama scăderii puterii de cumpărare a românilor şi a fluctuaţiei cursului de schimb.

Astfel, „zona de consum, restaurantele, fast-foodurile şi cafenelele sunt acum prima opţiune a investitorilor autohtoni”, adaugă ea. La acest capitol, printre numele noi interesate să vină în România se numără Papa John’s, Charley’s, Cafe Ritazza sau Il Cafe di Roma. Sectoarele bancar şi imobiliar, la mare căutare înainte de criză, au fost date la o parte de francizele de asigurări obligatorii, unde cererea a rămas ridicată. Taxa de intrare porneşte de la 500 de euro şi ajunge până la 5.000 de euro.

INVESTIŢIE Cât mai costă o franciză în România Suma necesară pentru deschiderea unei francize în domeniul alimentar depinde de tipul şi de dimensiunea afacerii. Astfel, pentru o gogoşărie, taxa de intrare şi dotarea cu echipamentele necesare se ridică la 5.000 de euro. În schimb, în cazul unui restaurant, întreprinzătorul trebuie să scoată din buzunar până la 200.000 de euro.

Francizele din retail necesită cheltuieli de circa 150.000 de euro. Pentru afacerile din domeniul serviciilor, taxa de intrare oscilează între 500 şi 5.000 de euro, în funcţie de numărul locuitorilor oraşului. Specialiştii estimează că, în 2009, cifra de afaceri totală a celor aproximativ 500 de reţele de franciză prezente în România va ajunge la 1,5 miliarde de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News