Fostul vicepreşedinte PDL Hunedoara, Marian Mihalache, condamnat la închisoare pe viaţă în Irlanda pentru crimă

Fostul vicepreşedinte PDL Hunedoara, Marian Mihalache, condamnat la închisoare pe viaţă în Irlanda pentru crimă Sursa foto: EVZ

Românul Marian Mihalache a fost condamant la închisoare pe viaţă în Irlanda pentru crimă. Fapta a fost comisă anul trecut în ianuarie, când Mihalache era vicepreşedinte PDL Hunedoara.

Pe 28 ianuarie 2010, fosta iubită a lui Marian Mihalache, Loredana Pricăjan, a fost găsită înjunghiată mortal într-o cameră de hotel situat în campusul studenţesc Irish Management Institute (IMI), în sudul oraşului Dublin.

Camera în care a fost descoperit corpul româncei fusese închiriată pe numele lui Mihalache.

Poliţiştii au declarat atunci că Loredana Pricăjan, asistentă medicală într-un cămin din Dublin, a fost înjunghiată de 20 de ori. În camera respectivă se afla şi Marian Mihalache, cu răni în zona gâtului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ancheta a stabilit că această crimă a avut loc pe fondul geloziei.

Loredana Pricăjan (în vârstă de 35 de ani) a fost iubita lui Marian Mihalache (de 49 de ani). După ce s-au despărţit, femeia a continuat să lucreze în Irlanda şi s-a integrat în societate, spun colegii şi prietenii. Cu câteva luni înainte de a fi omorâtă începuse o relaţie cu alt român.

Pe 25 ianuarie 2010, Marian Mihalache s-a cazat într-o cameră dintr-un hotel situat în campusul studenţesc IMI din Dublin şi unde pot sta şi persoane care nu studiază în cadrul IMI. În aceeaşi seară, a mers pe jos până la locuinţa fostei prietene, dar nu a reuşit să o găsească.

Şi-a printat mai multe hărţi cu zona în care românca lucra şi a aşteptat de mai multe ori în staţia de autobuz unde aceasta se oprea. În cele din urmă, a reuşit să o întâlnească. În dimineaţa zilei de 27 ianuarie, Loredana Pricăjan se întorcea din tura de noapte şi a fost acostată de Marian Mihalache.

Acesta a mers cu fosta prietenă în camera de cămin, a pus pe uşă semnul de a nu fi deranjat, a decuplat telefonul, iar 24 de ore mai târziu a sunat la recepţie unde a cerut ajutor.

Medicii legişti care au venit la faţa locului au stabilit că românca, descoperită în jurul orei 7 dimineaţa, era decedată de câteva ore. Corpul Loredanei Pricăjan se afla pe pat, într-o baltă de sânge şi avea mai multe răni produse de cuţit. La rândul său, Marian Mihalache avea răni în jurul gâtului. Bărbatul a fost transportat la spital şi operat.

Fostul vicepreşedinte PDL Hunedoara a încercat să convingă poliţia că a fost atacat de prietena sa, după care aceasta s-ar fi sinucis. Însă varianta românului nu a fost confirmată.. S-a stabilit, în schimb, că femeia a fost atacată de la spate, după care i s-a tăiat gâtul. După ce a înjunghiat-o mortal, Marian Mihalache şi-a provocat singur câteva răni, care însă nu îi puneau viaţa în pericol.

Marian Mihalache: "Voi pune imaginile pe Youtube, pentru ca lumea să vadă că eşti o curvă"

Mai mult decât atât, poliţia a găsit pe telefonul bărbatului un film care o arată pe Loredana Pricăjan goală, la duş. "Voi pune imaginile pe Youtube, pentru ca lumea să vadă că eşti o curvă", ar fi ameninţat-o Marian Mihalache. Poliţia a mai spus că martorii l-au auzit cum o interoga cu privire la actualul ei prieten.

Părinţii Loredanei Pricăjan au venit în Irlanda pentru a asista la proces. Loredana era singurul lor copil şi au declarat presei irlandeze că venirea lor în locul în care fiica le-a fost omorâtă le-a produs o durere de nedescris.

Verdicul de condamnare pe viaţă a venit la un an de la crimă şi a fost acordat în unanimitate, scrie publicaţia irishtimes.com.

La proces a venit şi prietenul de la acea vreme a Loredanei, Cristian Sârb. Acesta locuieşte acum în Blegia, dar nu a lipstit la nicio zi a procesului. După pronunţarea verdictului, acesta a declarat: "În sfârşit, s-a făcut dreptate!".