O purtătoare de cuvânt a Parchetului a anunţat, într-un comunicat, decizia acestuia de a inculpa opt din 13 suspecţi, în cadrul scandalului politico-mediatic al interceptărilor telefonice, dispunând de „dovezi suficiente” privind implicarea lor.

„Am ajuns la concluzia că sunt necesare urmăriri în justiţie, în interesul public, pentru fiecare dintre aceşti opt suspecţi”, a precizat sursa citată.

În afară de Andy Coulson şi Rebekah Brooks, persoanele inculpate sunt foşti jurnalişti la News of the World, între care Neville Thurlbeck, fost şef de reportaj, dar şi detectivul particular Glenn Mulcaire.

Rebekah Brooks a mai fost deja inculpată, în luna mai, împreună cu alte cinci persoane, pentru „împiedicarea cursului justiţiei”, în cadrul aceluiaşi scandal al interceptărilor telefonice ilegale.

Scandalul a dus la închiderea tabloidului News of the World, din cadrul grupului de presă News International, deţinut de Rupert Murdoch. Publicaţia, care avea cel mai mare tiraj din presa britanică, a fost acuzată de ascultarea convorbirilor telefonice a sute de persoane pentru obţinerea de informaţii.