Fostul ministru al Apărării Mihai Stănișoară se retrage din politică
- Mircea Marian
- 29 aprilie 2015, 09:45
Fostul ministru al Apărării Mihai Stănișoară a anunțat, printr-un comunicat de presă, că își dă demisia din Parlament, precum și din funcțiile pe care le deține în cadrul Partidului Liberal Reformator.
„După o îndelungată deliberare și auto-analiză, am hotărât ca drumul pe care îl voi urma de acum înainte să nu mai includă, cel puțin pentru o perioadă, politica de partid sau cea parlamentară.
Sunt convins că experiența și profesionalismul meu vor putea fi puse și de acum înainte în slujba unor proiecte importante, care să vizeze dezvoltarea socio-economică a României, în context intern și internațional”, se arată în comunicatul lui Stănișoară.
Acesta a fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională, între martie 2007 și decembrie 2008, iar din decembrie 2008 până în decembrie 2009 a fost ministru al Apărării.