Fosta șefă TAROM, anchetată de poliție

Fosta șefă TAROM, anchetată de poliție

Mădălina Mezei, fosta șefă TAROM, este anchetată de Poliția Ilfov. Dosarul are legătură cu modul în care a folosit banii pentru chirie pe care îi primea de la compania aeriană.

Ancheta a pornit după ce polițiștii s-au autosesizat, citind cele declarate de Mădălina Mezei în declarația sa de avere. Mai exact, se pare că ea și-ar fi achitat ratele la un credit ipotecar cu banii primiți de la companie pentru plata chiriei apartamentului de serviciu.

Amintim că Mădălina Mezei a fost revocată din funcția de director general al TAROM în octombrie 2019. La momentul respectiv, Consiliul de Administraţie al companiei naționale de aviație a anunţat că Mădălina Mezei a fost revocată din funcţia de director general al companiei întrucât nu a reuşit să ducă la îndeplinire hotărârile CA, ale AGA şi nici anumite obligaţii care îi reveneau.

Ulterior, la finele anului 2019, Mezei a fost revocată și din funcția de director al filialei de la Bruxelles a companiei. Conform contractului cu TAROM, pe lângă salariu, primea și compensații financiare pentru plata chiriei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Pro TV