Forumul de Afaceri Româno-Israelian, o premieră la Slobozia

Forumul de Afaceri Româno-Israelian, o premieră la Slobozia

Consiliul Județean Ialomița și Primăria Municipiului Slobozia, în parteneriat cu Ambasada Israelului în România și Camera de Comerț și Industrie România–Israel, au organizat în data de 13 mai 2025 Forumul de Afaceri Româno-Israelian, o premieră pentru acest județ din sudul țării.

Evenimentul a reunit peste 70 de reprezentanți ai mediului de afaceri ialomițean și din comunitatea de afaceri israeliană din România, precum și oficiali locali și naționali, într-un cadru dedicat dialogului economic, dezvoltării de parteneriate strategice și identificării de noi oportunități de colaborare.

Valentin Preda, președinte al Diplomacy360° și al Bursei Române de Afaceri, a salutat deschiderea autorităților județene pentru organizarea acestui forum, apreciind faptul că acesta aduce împreună, la aceeași masă a dialogului, lideri politici și administrativi, antreprenori locali și naționali, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie România–Israel, precum și ai Ambasadei Israelului în România.

Forumul de Afaceri Româno-Israelian, participare la nivel înalt: Ambasadorul Israelului și lideri locali

Evenimentul s-a bucurat de prezența Excelenței Sale Dr. Lior Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România, alături de: • Marian Pavel, Președintele Consiliului Județean Ialomița, • Călin Coșar, Președintele Camerei de Comerț și Industrie România–Israel, • Constantin Marin, Prefectul Județului Ialomița, • Alexandru Potor, Primarul Municipiului Slobozia, • Laurențiu Șonchereche, Primarul Municipiului Fetești, alături de numeroși alți invitați din sectorul public și privat.

„Dialog pentru România” – tehnologie pentru democrație participativă

În calitate de inițiator al programului „Dialog pentru România” (DoR), Valentin Preda a subliniat importanța dialogului ca instrument de soluționare a provocărilor cu care se confruntă societatea românească, atât în plan politic, cât și economic și social. De asemenea, a apreciat faptul că organizarea forumului de afaceri a survenit la inițiativa unui membru din echipa DoR, Iulian Mareș, care este și consilier județean în cadrul C.J. Ialomița.

 

Forumul de Afaceri Româno-Israelian, Valentin Preda

Forumul de Afaceri Româno-Israelian

Totodată, acesta a prezentat autorităților județene platforma digitală și aplicația mobilă „Dialog pentru România”, aflate în dezvoltare, menite să faciliteze consultarea cetățenilor în procesul decizional. Această inițiativă propune o modernizare a relației dintre instituțiile statului și cetățeni, prin utilizarea tehnologiei pentru transparență, implicare civică și eficientizarea procesului democratic.

Conducerea Consiliului Județean Ialomița și-a exprimat interesul de a adopta aplicația în cadrul administrației județene, ca instrument de consultare publică, în vederea unei guvernări participative și a unei relații mai directe cu cetățenii.

Ne puteți urmări și pe Google News