FMI vine în România. Miza: 850 de milioane de euro

FMI vine în România. Miza: 850 de milioane de euro

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului, Jeffrey Franks, va sosi la Bucureşti pe 28 aprilie.

Unii membri ai echipei sale vor ajunge în capitală de pe 27 aprilie şi vor rămâne la Bucureşti până pe 7 mai, timp în care specialiştii FMI vor avea întâlniri cu reprezentanţii BNR, ai Guvernulului, sindicatelor, patronatelor şi ai băncilor comerciale, a declarat Tonny Lybek, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, notează Mediafax.

De asemenea, la întâniri vor participa şi oficiali ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Experţii internaţionali vor evalua dacă au fost îndeplinite condiţiile asumate prin acordul stand-by, precum şi perspectivele de evoluţie a economiei pe termen mediu.

După încheierea misiunii de evaluare, experţii FMi vor întocmi un raport, în baza căruia conducerea Fondului va decide dacă eliberează cea de a cincea tranşă a împrumutului acordat României, respective 820 de milioane de euro.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro. Potrivit raportului publicat de FMI, la 1 aprilie 2010 România avea adatorii în sumă de 9,32 de miliarde de dolari faţă de Fond, fiind astfel cel mai mare datornic.

Pachetul total de finanţare externă, care include şi împrumuturile acordate de Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD, se ridică la aproape 20 de miliarde de euro, din care România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.

Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a declarat de curând că Fondul a redus estimarea privind creşterea economică a României în acest an de la proiecţia anterioară de 1,3% la 0,8%. Analiştii preconizează că economia va avansa cu cel mult 1%. Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a declarat că primele semne ale creşterii economice se vor observa de abia spre sfârşitul anului.

Ne puteți urmări și pe Google News