Cu excepţia situaţiei în care un partid câştigă 50% plus unu din voturi, indiferent de rezultatele alegerilor, premierul este propus de preşedinte.

Din acest motiv, orice partid care aspiră să ajungă la putere trebuie să negocieze cu şeful statului. Iar Traian Băsescu a semnalat deja că este dispus la negocieri.

Un „guvern Băsescu“ trebuie să conţină o semnificativă componentă PDL. Preşedintele nu-şi poate lăsa fostul partid în afara guvernării. Perspectiva a încă patru ani de opoziţie ar putea şubrezi PDL şi, implicit, şansele ca Traian Băsescu să mai câştige un mandat de preşedinte. De aceea, şeful statului nu poate să nominalizeze un premier al unei coaliţii PSD-PNL, fără să-şi semneze totodată şi retragerea de la Cotroceni.

Din această perspectivă, oricât de izolaţi politic ar părea, Traian Băsescu şi PDL au un important atu în negocierile pentru viitorul guvern.

Şi negocieri vor fi în mod cert. Sigur, se poate imagina scenariul unui guvern impus prin forţă: un guvern minoritar PDL, dacă democrat-liberalii câştigă primul loc în alegeri cu un scor de peste 35% şi cu un avans de trei-cinci procente faţă de următorul partid clasat. Această variantă este puţin probabilă. În plus, un astfel de guvern minoritar ar fi total la mâna opoziţiei formate din PSD şi PNL şi ar eroda prin instabilitatea sa şansele lui Traian Băsescu de a mai câştiga în 2009 un nou mandat la Cotroceni.

De aceea, varianta unui guvern Băsescu negociat este mult mai plauzibilă. Dacă PDL, ca şi în cazul alegerilor locale, obţine un scor mic, preşedintele va fi obligat cu atât mai mult să negocieze. Întrebarea este care va fi noua soluţie imorală pentru Traian Băsescu: PSD sau PNL?

Lui Traian Băsescu îi va fi mai greu să explice propriului electorat de ce s-a aliat cu PSD-ul lui Iliescu şi Năstase. De aceea o coaliţie PDL-PNL are o acceptabilitate publică mai largă decât una PDL-PSD. Astfel, liberalii, spre deosebire de PSD, au un avantaj în negocierea viitorului guvern. Şi nu este singurul. Stabilitatea viitorului guvern depinde şi de înţelegerile privind sprijinirea lui Traian Băsescu pentru un nou mandat la Cotroceni. Băsescu nu se poate alia cu un partid care, prin candidatul său la prezidenţiale, să reprezinte un concurent serios. Cum liberalii nu au în acest moment un prezidenţiabil redutabil, au un potenţial mai bun de a intra în coaliţie. În plus, electoratul PNL ar putea accepta mai uşor să-l sprijine pe Băsescu decât pe Adrian Năstase. Dacă totuşi partidele care vor forma viitoarea coaliţie de guvernământ nu se vor înţelege asupra candidatului la preşedinţie, mandatul noului guvern va fi unul scurt.

În final, se vede că nu sunt prea multe combinaţii cu privire la viitorul guvern. Alegerile, prin rezultatul concret al fiecărui partid, nu fac decât să stabilească detalii: numele premierului, posturile pe care le va obţine fiecare formaţiune politică în cabinet şi numele miniştrilor.