Florin Cioabă: "La noi, niciun stabor n-a condamnat la moarte"

Florin Cioabă: "La noi, niciun stabor n-a condamnat la moarte"

Florin Cioabă îşi aminteşte de un caz în care romii au executat un consătean. Decizia nu a fost luată însă în stabor, ca în cazul "Ţarului Kiro".

Condamnarea la moarte de către un stabor bulgăresc a lui Kiril Raşkov, lider al unui clan de romi cunoscut şi ca "Ţarul Kiro", a stârnit reacţii printre şefii comunităţilor de romi din România. Florin Cioabă, cunoscut şi ca "Regele ţiganilor", a explicat, pentru "Evenimentul zilei", că în stabor - "tribunalul" romilor - nu ştie să fi existat vreodată o sentinţă capitală, ca în cazul celei enunţate de bulgari. În schimb, după spusele sale, romii de la noi au luat, în câteva cazuri izolate, justiţia în propriile mâini, făcând dreptate între familii. Justiţie între familii.

O execuţie la Sibiu

Unul dintre cazurile relatate de Cioabă a avut loc în anii '80, într-un sat din Mărginimea Sibiului, într-o comunitate de romi de origine maghiară.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Eram copil atunci. Erau de undeva de prin Mărginimea Sibiului, erau nişte ţigani unguri. Fiica lor a fost violată şi apoi fata s-a omorât. Iar părinţii fetei i-au condamnat pe violatori la moarte. Aşa că au făcut o spânzurătoare, i-au prins pe agresori. Pe unul l-au spânzurat, pe ceilalţi i-a scăpat poliţia când erau pe punctul să-i spânzure şi pe ei. Şi toţi ăia care au participat au primit câte 20 de ani de puşcărie. Au participat vreo trei-patru, care au încercat să-şi facă ei dreptate. Ăsta e singurul caz de judecată ţigănească, ca să zic aşa, cu condamnare la moarte pe care îl cunosc. Dar n-a fost un caz al staborului, a fost o chestie în care şi-au făcut singuri ţiganii dreptate", povesteşte "Regele ţiganilor".

Acesta a subliniat că, în cazul de la Sibiu, a fost vorba de o judecată între familiile implicate, nu de judecata staborului. "Au hotărât ei că trebuie moarte pentru moarte", explică Cioabă.

Din spusele liderului romilor de la Sibiu, staborul îşi are rolul său în anumite probleme legate de căsătorii şi divergenţe financiare. "Dar totul în limitele legilor statului. Niciun stabor legal nu are pedeapsa capitală. În cadrul staborului se judecă fapte economice, probleme minore, nicidecum aşa ceva. Nicidecum fapte penale", spune Cioabă.

Condamnarea "ţarului", simbolică

În ce priveşte condamnarea la moarte a "ţarului" din Bulgaria, Florin Cioabă crede că e vorba mai mult de o pedeapsă simbolică, neavând nicio legătură cu tradiţiile ţigăneşti: "Ei au zis condamnare la moarte, dar cred că asta înseamnă că omul ăsta este exclus din toată comunitatea. Din lucrurile comunităţii, poate la asta s-au referit, nu că or să-l omoare. Ar fi o prostie dacă ar zice aşa ceva".

Marin Constantin Sută, "judecător" în stabor de peste 50 de ani, din Gorj, spune că o condamnare la moarte în stabor este ceva extrem de rar. De fapt, crede Sută, în cazul "Ţarului Kiro" ar putea fi vorba doar de "o înscenare" menită să-l sperie pe romul din Bulgaria.

"Cred că au zis aşa la ei, ca să nu se mai întâmple fapte de astea. Pentru că nu se condamnă în stabor la moarte pentru fapte din astea. Noi nu suntem stat aparte, vă rog frumos să mă înţelegeţi. Precis însă n-aş putea să ştiu care este hotărârea definitivă a bulgarilor în cazul ăsta. Dar, v-am zis, să nu fi zis asta doar ca să-i sperie", a spus Constantin Sută.

El a adăugat că, în toată "cariera" de membru în stabor, nu a auzit niciodată de o astfel de condamnare la moarte în România. "De când sunt eu, şi eu judec culoarea asta în toate judeţele de cel puţin 50 de ani, nu s-a făcut aşa ceva", spune romul.

Rolul staborului în căsătoriile între minori

Un al lider al romilor din Gorj, membru în stabor, a explicat, pentru "Evenimentul zilei", că staborul îşi are rostul său în comunităţi, în special în cazuri de desfacere a unor "căsătorii" între romi - multe încheiate de la vârste foarte fragede, ilegal.

"Staborul se face în comunităţile compacte, se alege cel care dă sentinţa după caracterul lui, după familie, după rolul lui în comunitate. Este un om ascultat acolo. Staborul, de exemplu, funcţionează la căsătorii timpurii. Sunt căsătorii care se fac la o vârstă foarte mică şi apoi există cazuri când sunt despărţiri. Dar ei nu sunt căsătoriţi legitim. Când se ajunge la o despărţire, nici băiatul, nici fata nu se pot recăsători până nu se dă un accept că este un divorţ de către definitor. Ce se întâmplă însă în Bulgaria, acolo e strigător la cer. Pentru că nu există aşa ceva, nu există o condamnare la moarte din partea staborului în toată lumea. În niciun stat din lume, un krisinitor - judecător în stabor n.r.- nu poate să decidă moartea, sentinţa capitală. Judecăţile se fac la noi, după declaraţii, cu probă, se ajunge la un jurământ, în afară de ce iese în instanţa propriuzisă", a spus reprezentantul romilor.

IPOTEZĂ

"Am auzit că ar fi fugit de la cârcoteli"

Marin Constantin Sută, "judecător" în stabor de peste 50 de ani, a sugerat că informaţiile de pe agenţiile de ştiri bulgăreşti din care reiese că "Ţarul Kiro" ar fi fost român sunt, de fapt, jumătate de adevăr.

Din datele ajunse la urechile "judecătorului" Sută, Kiril Raşkov este de origine din Ungaria şi ar fi venit în România tot în urma unui scandal provocat acolo. Ulterior, ar fi părăsit România tot sub presiunea comunităţii locale sătule de el.

Presa din Bulgaria contrazice însă afirmaţiile lui Sută, în biografia "Ţarului Kiro" apărând că s-a născut în Bulgaria, nu în România. "A stat în România cam la cinci ani, într- un sat din Ardeal. Şi a plecat în Bulgaria tot de cârcoteli, că am fost informat eu că a fost tot aşa un scandal mare. A plecat ca să nu-l omoare oamenii de aici. Dar nu am informaţii precise", a susţinut însă Marin Constantin Sută, pentru "Evenimentul zilei". ŢINTĂ. Kiril Raşkov, un rom vânat în Bulgaria Citiţi şi:

  • Comitet de criză la Plovdiv, pentru gestionarea situaţiei. Pedeapsă cu moartea pentru liderul romilor | VIDEO
  • EXCLUSIV EVZ. Ipoteză: "Ţarul Kiro" a stat în România şi a plecat în Bulgaria pentru că oamenii vroiau să-l omoare
  • Autorul accidentului din Bulgaria rămâne în arest. Ţarul Kiro va fi inculpat oficial mâine

Aflaţi mai jos cum funcţionează "Staborul", instanţa supremă a judecăţii ţigăneşti:

  • Primul tribunal mişto: prinţul ţiganilor îşi face stabor american
  • Staborul ţigănesc: "Ai greşit, ai marcat banu'!"
  • Romii lui Cioabă s-au dat în stabor