Florin Cernat, fotbalist care în România a activat la Oţelul Galaţi şi la Dinamo, este eroul etapei în "Şuperlig", campionatul de fotbal al Turciei. Echipa lui Cernat, Karabukspor, a învins aseară o forţă a campionatului, Galatasaray Istanbul, scor 2-1, iar mijlocaşul nostru a deschis scorul.
Florin Cernat (30 de ani) a deschis aseară drumul formaţiei sale, Karabukspor (grupare nou-promovată în prima ligă din Turcia), spre victorie în partida cu redutabila Galatasaray, una dintre marile forţe ale campionatului. "Păstrugă" a marcat în minutul 2, transformând un penalty, apoi a avut o evoluţie lăudată. Meciul a contat pentru etapa a 7-a, iar Karabukspor ocupă poziţia a treia, cu 13 puncte, după liderul Bursaspor (15 puncte) şi după Beşiktaş (13 puncte) - echipă care s-a întârit înaintea sezonului cu fotbalişti precum Guti (adus de la Real Madrid) şi Quaresma (cumpărat de la Inter Milano, campioana Europei). Galata este pe poziţia a patra, cu 12 puncte.
La Karabukspor, Cernat este vedetă, îndeplinind rolul de conducător de joc, deficitar la naţionala României. Presa turcă îl consideră unul dintre cei mai în formă jucători ai campionatului.
CITIŢI ŞI Cernat: "În România, conducătorii fac primul 11"