Floricel Achim şi Zikolov Marinov, condamnaţi la 12 ani de închisoare
- Adam Popescu
- 14 decembrie 2010, 21:18
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, astăzi, să menţină condamnările la câte 12 ani şi 6 luni de închisoare dispuse de Curtea de Apel Bucureşti în luna iunie, instanţa supremă hotărând şi achitarea superiorilor lui Achim, deferiţi justiţiei în acelaşi dosar.
Astfel, ÎCCJ a decis definitiv să respingă contestaţia lui Floricel Achim şi a lui Zikolov Marinov împotriva deciziei din iunie a Curţii de Apel Bucureşti, care i-a condamnat pe cei doi la câte 12 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul de trădare şi spionaj. Pe de altă parte, instanţa supremă a admis contestaţiile lui Mihai Fercheluc şi Dragoş Petrişor, superiorii lui Achim, pentru care a dispus achitarea pentru infracţiunea de neglijenţă în păstrarea secretului de stat, pe motiv că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii. Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 18 iunie, condamnarea lui Floricel Achim şi a bulgarului Zikolov Marinov la câte 12 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul de trădare prin transmitere de secrete şi spionaj, însă decizia a fost contestată de cei patru inculpaţi din dosar. Magistraţii CAB au decis condamnarea lui Achim la 12 ani şi 6 luni de închisoare, din care se va deduce perioada din arest, dar şi la interzicerea mai multor drepturi. Totodată, instanţa a decis degradarea militară a subofiţerului, dar şi confiscarea a 315 lei şi 1.270 de euro. În ceea ce îl priveşte pe bulgarul Zikolov, acesta va petrece tot 12 ani şi 6 luni în închisoare, dacă decizia este menţinută, instanţa confiscând, totodată, mai multe sume de bani, aflate sub sechestru, respectiv 600 de dolari, 7.400 de euro, 2.000 de leva, dar şi sumele din conturile de la o bancă. Superiorii lui Achim, respectiv Mihai Fercheluc şi Dragoş Petrişor, trimişi în judecată pentru neglijenţă, au fost condamnaţi la plata unor amenzi penale în valoare de 5.000 de lei.