Este extrem de greu să scrii despre medici.
Din afară, această castă aparte pare pusă pe că pă tuială cu orice preţ. Iar atunci când în peisaj mai apar şi cazuri precum Ciomu sau când opinia publică află despre bolnavi lăsaţi să moară, medici beţi şi inconştienţi, tagma lui Hipocrate este urâtă din tot sufletul. În realitate, descoperi adevărata lume medicală atunci când ai contact direct cu ea. Atunci când viaţa îţi atârnă de un fir de aţă, iar câţi va semeni de-ai tăi în halate albe îţi oferă în dar, alături de Dumnezeu, încă nişte zile pe acest Pământ.
Ştirile pozitive despre medici răzbat greu în presă, poate pentru că succesele lor sunt văzute ca o normalitate, ca datorie. În schimb, abuzurile şi lipsa de profesionalism ţâşneşte în media precum uleiul la suprafaţă. Şi uneori este nedrept pentru că medici excepţionali suferă fiind catalogaţi asemenea unor impostori care se joacă de-a medicina. „Evenimentul zilei” a avut o campanie strălucită – „Spitalul dăunează grav sănătăţii”, dar a ştiut să aleagă grâul de neghină. Nu a generalizat şi nu a acuzat lumea medicală. Dimpotrivă, a apărat-o.
Am întâlnit medici excepţionali, „doctori fără de argint”, care ar face şi pe unii mucenici să roşească. Dr. Adrian Stanciu, o legendă la „Budimex”, care a readus zâmbetul la mii de copii, dr. Eduard Adamenscu, de la „Malaxa”, un tânăr parcă născut cu stetoscopul la gât, Alexandru Pesamosca, care locuieşte în spital pentru a nu pierde timpul... Zeci şi sute de doctori, cărora le cer scuze că nu le pot menţiona tuturor numele.
Da, există şi medici care nu-ţi cer de la obraz bani, care cred în ceea ce fac şi care te-ar lua la bătaie dacă ai încerca să-i mituieşti cu ceva. Din păcate sunt anonimi, cuminţi în destinul lor de jertfernicie în slujba altora. Medicina nu înseamnă doar un halat alb, bani cu grămada, ci şi nopţi nedormite, regrete amare şi coşmaruri că poate nu au făcut tot ce puteau pentru un pacient. Un periplu prin spitalele din Bucureşti mi-a mai schimbat imaginea, recunosc, aceea a marelui public: doctorii sunt hoţi şi iau pielea de pe tine, iar sistemul medical este la pământ. Dimpotrivă, unele spitale înfloresc, iar în luna martie 2009, Ministerul Sănătăţii a finalizat evaluarea managerilor de spitale din toată ţara. În Bu ureşti - unde, deh, vine toată lumea să se caute -, în afara câtorva manageri care au avut rezultate neconforme, marea majoritate a primit în scris calificativul „bine” şi „foarte bine”, ceea ce atestă că spitalele sunt corect şi eficient coordonate şi gestionate. Managerii de la Floreasca, „Budimex”, „Malaxa”, „Grigore Alexandrescu”, Filantropia, „Cantacuzino”, Caritas, „Gomoiu”, „Obregia”, „Burghele”, „Panait Sârbu”, „Bagdasar”, Foişor, „Sf. Maria” şi „Scarlat Longhin” au fost cotaţi cu foarte bine. Evident, nu e meritul ministrului Bazac, ci al acelora care-şi fac treaba.
Ceva, ceva a început să se mişte şi în sistemul sanitar. Eşecurile sau gafele unora sunt însă de neiertat, dar un medic mi-a şoptit cândva un adevăr crud: vrem, nu vrem, în spitale se şi moare! Important este, după umila mea părere, să-i respectăm pe medicii adevăraţi! Merită măcar stima nostră! Să nu-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală!
Recomandările noastre
