Flavius Koczi: "Toată lumea mi-a spus că meritam aurul la individual compus"
- Adrian Dobre
- 11 aprilie 2011, 19:31
Gimnastul Flavius Koczi, campionul european la sol, s-a întors în această după-amiază acasă. Koczi s-a întors de la Europenele de la Berlin cu două medalii, una de argint, la individual compus, şi una de aur, la sol.
Flavius Koczi regretă că nu a putut cuceri aurul la individual compus, concurs în cadrul căruia românul a fost depăşit de reprezentantul gazdelor, neamţul Philipp Boy.
"Toată lumea mi-a spus că meritam aurul. Şi eu cred acelaşi lucru, dar fiind la Berlin, la ei acasă, aşa trebuia să se întâmple. Înaintea concursului speram să fiu pe podium, dar cu timpul, după ce treceau rotaţiile, m-am gândit chiar la aur. La finalul concursului am fost puţin dezamăgit, dar mi-am luat revanşa cu vârf şi îndesat la sol", a spus Koczi la sosirea în România.
Flavius şi-a prezentat şi planurile de viitor: "Sunt foarte mulţumit de cele două medalii, dar se putea să iau medalie şi la sărituri, însă cine nu riscă nu ştigă. După aceste Campionate Europene, după ce am văzut ce se sare, va trebui cu siguranţă să-mi îmbunătăţesc exerciţiul la sărituri.
Vreau să vin cu o săritură care să îmi poarte numele. Mă gândesc la o săritură cu trei şuruburi şi jumătate, cu notă de plecare din 7,2 sau 7,4. Am încercat de mai multe ori înainte de europene, dar săritura nu era bine pusă la punct. Sper ca la Campionatele Mondiale să le fac celorlalţi concurenţi o surpriză". Fetele sosesc în jurul orei 17:00, cu o cursă de Frankfurt.
Federaţia Română de Gimnsatică a anunţat că cele două loturi vor fi primite la salonul oficial al Aeroportului "Henri Coandă".
Delegaţia României la Campionatele Europene de gimnastică de la Berlin a obţinut trei medalii de aur prin Flavius Koczi la sol, Sandra Izbaşa la sărituri şi sol, două medalii de argint prin Diana Chelaru la sol şi Flavius Koczi la individual compus şi o medalie de bronz prin Amelia Racea la individual compus.