Firmele unui fost KGB-ist, sponsori ai PDL şi PSD

Firmele unui fost KGB-ist, sponsori ai PDL şi PSD

Mai multe firme controlate de fostul general KGB Constantin Iavorski au contribuit la bugetele de campanie ale PDL şi PSD.

Holdingul Unicom Group i-a susţinut financiar, prin Unicom Tranzit, pe democrat-liberali înainte de alegerile parlamentare de anul trecut, în vreme ce pe social-democraţi i-a avut în vedere înaintea localelor, prin Unicom Cargo Services şi Unicom Tranzit.

  • Potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, în cazul PDL donaţia a fost de 100.000 de lei, iar în cel al PSD de 20.000 de lei.

Constantin Iavorski, care controlează holdingul Unicom, este un fost general KGB şi ex-ministru al industriilor din Republica Moldova. Acum om de afaceri, el a monopolizat livrările de cărbune pentru termocentralele româneşti.

De asemenea, el s-ar afla, potrivit unor surse EVZ, în spatele unui off-shore iordanian, Expert Petroleum, care a obţinut dreptul de exploatare a zăcămintelor de gaz de la Beclean şi Frumoasa. Un gruzin interesat de politică O altă firmă care a ales să cotizeze substanţial la bugetele PDL şi PSD este Enrom Energetica, aparţinând unui gruzin cu cetăţenie israeliană, Amiran Dzanashvili. Cunoscut mai degrabă pentru relaţiile cu vedete ale showbizului autohton, acesta s-a dovedit mai generos cu cele două partide. Înainte de localele de anul trecut el a donat în contul PDL 182.000 de lei, iar în cel al PSD 72.998 de lei.

  • Între firmele care i-au avut în vedere şi pe democrat-liberali, şi pe social-democraţi se numără şi General Beton SRL din Timişoara, care a donat câte 150.000 de lei.
  • Un alt contributor al PDL şi PSD a fost consorţiul EnergoConstrucţia care a contribuit la bugetul de campanie al democrat-liberalilor cu 200.000 de lei, iar la cel al social-democraţilor cu 240.000 de lei.

PNL Tăriceanu, donator prin firmă

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu s-a numărat, în anul 2008, printre sponsorii propriului partid. Potrivit listei finanţărilor de care a beneficiat PNL, publicată în Monitorul Oficial, liberalii au primit 125.000 de lei de la firma Automotive Trading. Potrivit propriei declaraţii de avere, Tăriceanu deţine 85% din acţiunile acestei firme, care este importator al autoturismelor Citroen. De altfel, firma lui Tăriceanu a fost menţionată, recent, în scandalul legat de omul de afaceri Puiu Popoviciu, având un spaţiu închiriat în cartierul din Băneasa al acestuia. Pe de altă parte, Tăriceanu a mai sponsorizat PNL cu 8.890 de lei, de data aceasta în calitate de persoană particulară. (Romulus Georgescu)

Ne puteți urmări și pe Google News