Firme care au angajat deţinuţi, date în judecată pentru neplata banilor

Firme care au angajat deţinuţi, date în judecată pentru neplata banilor

Cinci firme au fost date în judecată de Penitenciarul Bistriţa pe motiv că nu au plătit munca deţinuţilor folosiţi în construcţii sau în agricultură.

Datoria se ridică la peste 50.000 de lei, conform Agerpres.

În acest an, Peniteciarul Bistriţa a avut contracte cu 31 de firme care au folosit munca deţinuţilor în diferite domenii. Dintre cei 31 de angajatori, cinci nu şi-au respectat contractul şi nu au achitat sumele de bani restante, reprezentând contravaloarea muncii deţinuţilor.

În ultimul an, tot mai multe firme din Bistriţa, în special din construcţii şi agricultură, au început să folosească deţinuţi în activitatea lor. Comparativ cu anul trecut, creşterea numărului de contracte este de peste 80% (17 în anul 2009, respectiv 31 în anul 2010).

Penitenciarul Bistriţa nu se află la primul proces de acest gen. Mai sunt pe rol alte două dosare, unul din 2008 - pentru o datorie similară în valoare de 34.000 de lei - iar al doilea din 2009 - pentru suma de 85.000 de lei.

"Cuantumul datoriilor diferitelor firme către unitatea noastră, în prezent, se ridică la suma de 153.298,48 lei, incluzând debite şi penalităţi. În toate situaţiile, când au fost depăşite termenele de plată stabilite în contracte, unitatea noastră a apelat la instanţă pentru recuperarea datoriilor", a mai spus directorul Peniteciarului Bistriţa, Lucian Siman, citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News