Firele lui Sorin Ovidiu Vîntu, întinse peste România

Firele lui Sorin Ovidiu Vîntu, întinse peste România

Stenogramele convorbirilor telefonice purtate de Sorin Ovidiu Vîntu cu jurnalişti şi politicieni vin să demonstreze influenţa şi puterea acestuia.

Politicieni din toate partidele, jurnalişti (în mare parte angajaţi ai săi), dar şi oameni de afaceri şi reprezentanţi ai unor instituţii publice. Toţi întregesc tabloul celor care l-au cunoscut, cel puţin prin intermediul telefonului mobil, pe Sorin Ovidiu Vîntu şi au simţit pe pielea lor influenţa şi puterea omului de afaceri.

Discuţiile considerate relevante pentru a creiona portretul lui SOV au fost conexate la dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru favorizarea fugarului Nicolae Popa, cauză aflată acum pe masa judecătorilor Tribunalului Bucureşti.

În volumul IV al cauzei există şi o "hartă a relaţiilor lui SOV", întocmită de anchetatori pe baza convorbirilor telefonice purtate de omul de afaceri în cele câteva luni în care a fost supravegheat de Serviciul Român de Informaţii.

SOV: "Prostimea asta încă ţine cu imbecilul"

E drept că cele mai multe dintre discuţii au fost purtate de SOV cu lideri din politică, dar şi cu jurnalişti din subordinea sa, în campania pentru prezidenţiale, în care "a pus umărul" pentru a-i atrage alegători lui Mircea Geoană. Iar relevantă în acest sens este o discuţie dintre SOV şi unul dintre directorii din trustul Realitatea, Cătălin Popa.

"Sorin Ovidiu Vîntu: Aşa tati, aşa băiatul lui tata. F... în gură să-l f... Hai că vin şi eu acasă să pun umărul (râde - n.n.). (...) Rar mi se întâmplă, fără mişto Cătă, să mă mobilizez cum m-am mobilizat de data asta (...) nici măcar pe scandalul FNI nu mi-am scos armata regulat(...). Poporul ăsta s-a tâmpit de-a dreptul, prostimea asta încă ţine cu imbecilul şi trebuie să-i degajăm prostimea", îi transmitea SOV angajatului său pe 29 octombrie anul trecut.

"TRĂDAŢI" DE TELEFON

Parlamentari, jurnalişti şi oameni de afaceri în "topul" interlocutorilor lui SOV

REACŢII

Verestoy: "Nu cred că cineva din elita politică a putut evita un contact cu SOV"

Potrivit documentelor aflate la dosar, pe lista celor contactaţi de Sorin Ovidiu Vîntu apar, la categoria politicieni, Mircea Geoană, Adrian Năstase, Crin Antonescu, Verestoy Attila, Titus Corlăţean, Dan Ioan Popescu, Dan Radu Ruşanu, Miron Mitrea, Olguţa Vasilescu, Ioan Chelaru, Ludovic Orban, Relu Fenechiu, Teodor Meleşcanu, Culiţă Tărâţă, Iulian Iancu şi Sever Voinescu.

În volumul III al dosarului există chiar şi transcrierea unei discuţii purtate de SOV cu Dan Ruşanu în ziua în care se desfăşura turul al doilea al prezidenţialelor, la ora 19.52, cu doar o oră înainte de primul exit-poll.

"VÎNTU: Salut, Dane! RUŞANU: Salut, prietene. Dă-mi şi mie cam cum stăm pe la ora 6.00. VÎNTU: Aşa. Îmi dai mie Ministerul de Finanţe sau ţi-l iei tu? Apărarea o iei tu sau o iau eu? RUŞANU: Eu aş vrea la Apărare, pe cuvântul meu. VÎNTU: Auzi, eu am glumit, nu vreau absolut nimic. Da, tati, aţi câştigat."

Cu doar o oră înainte, mai exact la 18.24, SOV fusese contactat şi de Mircea Geoană.

"VÎNTU: Alo! GEOANĂ: Bună! Ce faci? (...) VÎNTU: Domnul meu, nicio problemă! Vreau să fiu primul român care vă adresează urarea de: «Felicitări, domnule preşedinte al României! » GEOANĂ: Doamne ajută! Ce cifre ai? VÎNTU: Domnule preşedinte al României, sunt primul român care v-a spus astfel. V-aş ruga totuşi să mă notaţi în catastifele istoriei. GEOANĂ: Am notat. Deja sunt cu pixul în mână. (Râd amândoi.)"

Sever Voinescu: "SOV m-a sunat să mă ameninţe"

Ceilalţi politicieni nominalizaţi sunt cuprinşi doar în "harta relaţională" care se regăseşte la dosar. Şi, contactaţi ieri de EVZ, majoritatea au admis că au discutat cu Vîntu pe diverse teme, o dată sau de mai multe ori în ultimii ani.

"Chiar ar fi culmea să discut detaliile convorbirilor. Am discutat mai multe chestiuni. Am recunoscut, îl cunosc pe domnul Vîntu, discutăm. Nu neg, dar nu am fost la saună sau la jacuzzi", a explicat deputatul liberal Relu Fenechiu.

La rândul său, UDMR-istul Verestoy Attila a precizat că a vorbit de mai multe ori cu Vîntu în decursul anilor. "Dânsul are o influenţă civilizată asupra televiziunii sale. Am vorbit ca anumite aspecte neprincipial abordate să fie corectate. (...) Nu cred că cineva din mediul politic, din elita politică, a putut evita de-a lungul anilor un contact cu domnul Vîntu. Erau contacte fireşti şi nu cred că aveau de ce trezi interesul presei sau al altora", a adăugat Verestoy Attila. Întrebat dacă l-a vizitat pe SOV în Deltă, acesta a spus râzând: "Nu, am fost în strada Paris" (unde se află una dintre reşedinţele lui SOV).

"În timpul campaniei electorale, SOV m-a sunat după o emisiune la care am participat la Realitatea TV în care am exprimat critici la adresa lui. M-a sunat să mă ameninţe că, dacă voi continua să-l critic, mă va da în judecată şi îmi va lua tot. Chiar aşa s-a exprimat", a conchis, la rândul lui, PDL-istul Sever Voinescu.

Deşi iniţial a negat că ar fi discutat vreodată cu SOV, vicepreşedintele PNL, Teodor Meleşcanu, a revenit cu precizări: "În decursul timpului am avut convorbiri telefonice. Pe parcursul ultimilor 10 ani, poate de două-trei ori. În perioada respectivă (2009-2010 - n.r.) cred că a fost o singură convorbire. Nu-mi amintesc contextul, dar aştept să apară stenogramele". (Au contribuit Clarice Dinu, Anca Simina) "Niciodată nu l-am sunat pe Sorin Ovidiu Vîntu. Niciodată nu m-a sunat. N-am vorbit nicodată la telefon cu Sorin Ovidiu Vîntu. O singură dată am purtat o discuţie într-un context oarecare, am schimbat câteva cuvinte. E vorba despre încă o manipulare a actualei puteri, o manipulare pe care o face într-un moment delicat pentru ea"Titus Corlăţean "Am avut multe discuţii cu Sorin Ovidiu Vîntu pe diferite subiecte. Îl cunosc de zece ani. În 2010 cred ca am avut o singură discuţie, iar în 2009 am vorbit de două ori. Nu erau nişte discuţii în care puneam la punct ceva. Îl cunosc de multă vreme. Care este problema?" Miron Mitrea

"ASTA-I REALITATEA"

SOV către Toader: "Nu sunteţi liberi, nene!"

Raluca Dan

Transcrierea discuţiilor dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi directorii trustului său de presă arată modul în care acesta încerca să se folosească de "organizaţia care trebuia să răspundă comenzilor patronului" pentru ca acesta să-şi vadă finalizate interesele politice ori de afaceri.

"Deşi nu au legătură directă cu infracţiunea de care e acuzat Sorin Ovidiu Vîntu, procedura penală îi obligă pe procurori să le ataşeze la dosar", au explicat specialişti în Drept, consultaţi de EVZ, de ce aceste discuţii au ajuns pe masa judecătorilor.

Aşadar, pe lângă discuţia cu Cătălin Popa, în volumul III al dosarului sunt redate şi alte discuţii cu Stelian Tănase, Corina Drăgotescu, Bogdan Chirieac, Sergiu Toader sau Doru Buşcu. "Ştiu ce am nevoie astăzi, astăzi am nevoie de o organizaţie să răspundă comenzilor mele, ca la Audiul pe care îl am. Am dat de cheie, a pornit, am întors cheia pe stânga, s-a oprit. (...) Eu nu manipulez pe nimeni, oamenii trebuie să creadă ceea ce este: este organizaţia lui Vîntu şi răspunde la comanda lui Vîntu. (...) Nu sunteţi liberi, nene! Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi, ce mare căcat!", îi transmite SOV lui Toader.

A doua zi, Vîntu poartă, pe un ton similar, o discuţie şi cu Doru Buşcu, director editorial. "...dar eu nu mai concep niciun fel de dizident în «Academia Caţavencu ». «Academia Caţavencu », ca orice instituţie de presă din trustul meu, răspunde intereselor patronatului. Punct!".

"Acea discuţie a existat. (...) Conversaţia a avut loc a doua sau a treia zi după ce un grup de redactori a plecat şi, în contextul ăla, eu eram destul de supărat. Şi omul a ţinut să-şi facă o pledoarie la telefon. E o conversaţie. (...) «Academia Caţavencu» a fost o publicaţie independentă dintotdeauna şi va fi întotdeauna", a explicat, ieri, Doru Buşcu pentru EVZ.

EXTRĂDARE

Popa ajunge în ţară luna viitoare

Din documentele transmise de autorităţile indoneziene şi anexate la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti reiese că fugarul Nicolae Popa - care are de executat o pedeapsă de 15 ani de închisoare în dosarul "FNI" - ar putea fi extrădat în România până cel târziu pe 25 noiembrie 2010.

"Preşedintele a avizat declanşarea procedurii de extrădare pe 25 august, iar aceasta nu poate dura mai mult de trei luni", precizează autorităţile indoneziene.

În dosar există şi declaraţia lui Nicolae Popa, audiat la Jakarta: "Mă aflu în Indonezia din 11 iunie 2000 şi am ajuns prin aeroportul din Ngurah Rai, la aproximativ 1.30 p.m. Şederea mea aici e girată de firma Casscorn International Trading (societate în conturile căreia, după cum reiese din interceptările ataşate la dosar, Popa ar fi primit banii viraţi de Octavian Ţurcan, la cererea lui Sorin Ovidiu Vîntu - n.r.) (...) Îl cunosc pe Sorin Ovidiu Vîntu, am lucrat cu el la Gelsor şi sunt prieten cu Sorin Ovidiu Vîntu pe care, uneori, l-am contactat la telefon. Nu am primit niciodată bani de la Sorin Ovidiu Vîntu, nu am trimis niciodată bani în România", şi-a încheiat Nicolae Popa declaraţia dată în faţa anchetatorilor indonezieni.

SLAB DE INIMĂ

Vîntu e internat la Spitalul Floreasca

Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus cu Salvarea duminică noaptea la camera de gardă a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti din cauza unor probleme cardiace.

"Starea lui era destul de gravă. A fost stabilizat la Unitatea de Primiri Urgenţe şi internat ulterior pe Secţia de cardiologie", au declarat surse medicale.

"Internarea survine în urma acutizării unor probleme cardiologice mai vechi. Va fi supus unor investigaţii suplimentare şi va fi externat peste câteva zile din Secţia de cardiologie. La externare, va oferi dânsul detalii suplimentare. Nu vă putem spune mai multe. Atât am fost autorizaţi", a precizat Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

EVZ a dezvăluit, în urmă cu trei ani, că Sorin Ovidiu Vîntu are probleme cu inima. Pe 3 martie 2007, SOV a fost operat pe cord deschis la Spitalul Universitar din Viena, acolo unde şi preşedintele Traian Băsescu a fost operat de hernie de disc.

De altfel, recent, după ce a primit interdicţie de a părăsi ţara, SOV a solicitat o derogare pentru a merge la Viena, ca să-şi trateze probleme cardiace. El suferă din copilărie şi de poliomielită.

Ne puteți urmări și pe Google News