Filmul vinde cartea la Bookfest

Filmul vinde cartea la Bookfest

Volumele cu ecranizari celebre sunt vedetele salonului de carte, care incepe azi la Romexpo.

Noutati precum „Teorema”, de Pier Paolo Pasolini, „Crash”, de J.G. Ballard, de la Editura Polirom si „Cronica vietii mele”, primul volum din memoriile lui Bob Dylan, de la Editura All,  se numara printre atractiile de prim rang la Salonul de carte Bookfest. Cartile, care au generat filme-cult pentru fanii infocati, vor fi prezentate la targul de carte, desfasurat de azi pana duminica la Romexpo.

Editurile autohtone si-au insusit lectia „filmul vinde cartea”. Pe tarabele lor, la Bookfest se pot gasi romane ecranizate recent precum „Parfumul” germanului Patrick Süskind, reeditat de Humanitas anul acesta, la aparitia filmului in care joaca si Dustin Hoffman.

RAO aduce „Copiii tatalui”, de P.D. James, ecranizata anul trecut de Alfonso Cuar—n, cu Clive Owen si Oana Pellea in distributie. Cartea „Mormantul lui Iisus si al familiei Sale”, de Simcha Jacobovici si Charles Pellegrino, are aceeasi tema ca documentarul lui James Cameron, difuzat pe Discovery Channel, la sfarsitul lui februarie. Controversata carte va fi lansata chiar astazi la Bookfest, la ora 19.00, de Paralela 45, care mizeaza si pe „Beat crita. Sideways”, de Rex Pickett, ecranizat in 2004 si premiat cu Oscar pentru Cea mai buna adaptare si doua Globuri de Aur.

Ne puteți urmări și pe Google News

Succes cu sex si rock’n-roll Filmul facut  de Pasolini in 1968 dupa propria carte, „Teorema”, amesteca, la fel ca toate productiile sale controversate, problemele de politica cu cele de mistica. Un vizitator ciudat apare intr-o familie si-i seduce pe toti membrii ei, iar asupra intregii intamplari Pasolini lasa o singura intrebare sa planeze: oare acesta nu a fost chiar Dumnezeu?

Filmul si cartea au ingrediente de succes de la sex si suprarealism la conflicte dramatice intr-o familie, toate sub umbrela parabolei. Pentru a citi cartea, publicul a avut de asteptat 39 de ani pana acum, cand a fost tradusa la Polirom.

Fanii lui Bob Dylan au asteptat sa citeasca memoriile artistului, daca nu la fel de multi ani cel putin cu la fel de multa nerabdare. In Romania, primul volum vine la trei ani  dupa lansarea in America si la doi ani dupa ce Martin Scorsese a facut documentarul „No Direction Home”, despre celebrul artist, pentru postul american de televiziune PBS.

Ecranizari pe toate gusturile

In 1996, „Crash” a devenit film-cult cu subiectul sau controversat si cu un regizor cu greutate, David Cronenberg. Un producator de filme din Toronto face pasiune pentru accidentele de masina, pentru a condimenta sexul cu sotia sa, devenit anost. Cand a fost lansat la Cannes, filmul lui Cronenberg a starnit huiduieli cu scenele de sex, dar si-a facut fani convinsi de tema obsesiei devoratoare.

Editura RAO scoate pe tejghea la Bookfest cartea „Leandrul alb”, de Janet Finch, tradusa in 24 de tari, a produs un film cu acelasi nume, in 2002, cu Michelle Pfeiffer si Renee Zellwegger. Pe langa „Parfumul”, cartea care sta la baza peliculei ecranizate anul acesta, Humanitas se lauda cu romanele din colectia Cocktail. Casa de productie a lui Tom Hanks a scos anul acesta premiera „Starter for Ten”, dupa „Cine stie castiga”, de David Nicholls.

MEMORII

Dylan se dezvaluie Din anii ‘60, Bob Dylan si-a facut cu muzica sa fani in toate generatiile. Cand primul volum din memoriile sale a aparut in SUA, in 2004, criticii il laudau drept una dintre cele mai bune carti ale anului. Cartea a aparut la Editura All si costa 29,90 lei. Intrarea la Bookfest  este libera. Reducerile la pretul cartilor vor fi intre 10% si 30%.