FILMUL EVZ: Renăscut din cenuşă

FILMUL EVZ: Renăscut din cenuşă

Inspirat din întâmplări reale, "Renăscut din cenuşă" spune povestea unui boxer tenace.

În 1920, James Braddock (Russell Crowe) era o speranţă a boxului profesionist. Puterea şi tenacitatea nu iau fost însă de folos când, în 1929, combinaţia între o accidentare la mână şi înfrângerea suferită în faţa lui Tommy Loghran, campionul la categoria semigrea, au dus la distrugerea carierei sale. Viaţa în America devine din ce în ce mai grea din cauza crizei economice, iar Braddock se vede nevoit să se angajeze ca docher pentru un salariu minim, încercând să-şi plătească facturile şi să asigure traiul soţiei sale, Mae (Renee Zellweger), şi al celor trei copii ai lor. Disperat să facă rost de bani, bărbatul apelează la Joe Gould (Paul Giamatti), fostul său antrenor şi manager, care reuşeşte printr-o minune să-i aranjeze un meci la Madison Square Garden, cu John Griffin. Deşi este considerat prea în vârstă, fără condiţia fizică necesară şi lipsit de exerciţiu, Braddock îl învinge pe Griffin, continuând seria succeselor în faţa oponenţilor săi cu ajutorul puternicului său croşeu de stânga. Într-o naţiune disperată din cauza sărăciei şi avidă de reuşite, revenirea fostului boxer a fost considerată tonică. În 1935, ochii americanilor au fost aţintiţi asupra meciului dintre James Braddock şi campionul la categoria grea Max Baer (Craig Bierko), renumit pentru duritatea sa în ring. 21.30 - DIGI FILM <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/NyfbsUpRQ8o" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News