Ingineriile contabile, şantajul, incendierea şi misterul se regăsesc în thrillerul psihologic "Înşelătoria".
Jonathan McQuarry (Ewan McGregor) este un contabil dependent de munca sa. Deşi din cauza programului de lucru infernal şi-a pierdut încetul cu încetul pofta de viaţă, din întâmplare este aruncat în mijlocul elitei societăţii newyorkeze. Din acest moment, existenţa lui se schimbă dramatic.
Întâlnirea cu fermecătorul avocat Wyatt Bose (Hugh Jackman) îi oferă prilejul lui Jonathan de a pătrunde în cercul închis al celor mai puternici şi mai influenţi oameni din metropolă. Programul de lucru de 18 ore pe zi nu le mai îngăduie acestora să aibă niciun fel de viaţă personală şi atunci suplinesc această lipsă prin frecventarea clubului de noapte "The List".
Aici, aceşti privilegiaţi ai sorţii pot obţine favoruri sexuale şi satisfacţie garantată printr-un singur telefon sau prin rostirea cuvintelor magice: "Eşti liberă diseară?". În această lume a intimităţii fără complicaţii, Jonathan descoperă o latura a sa despre care nici nu ştia că există.
Bărbatul primeşte însă "nota de plată" pentru distracţie când devine principalul suspect în cazul furtului unei mari sume de bani şi a dispariţiei unei tinere.
Jonathan avusese o relaţie amoroasă cu această fermecătoare şi misterioasă femeie, căreia nu-i cunoştea însă decât iniţiala prenumelui - "S" (Michelle Williams).
23.30 - HBO