FILMUL EVZ: Numere fatale

FILMUL EVZ: Numere fatale

Un alt film despre sfârșitul lumii, tema despre care vorbesc neîncetat religiile, oamenii de știință și prezicătorii.

În 1958, la inaugurarea unei şcoli, se decide introducerea într-o capsulă a timpului a unor desene făcute de elevi, amintire pentru generaţiile viitoare. Dar unul dintre copii, o fetiţă enigmatică ce pare să audă voci, în loc să deseneze îşi completează foaia cu un şir de numere, aparent aleatorii.

Peste 50 de ani, o nouă generaţie de elevi examinează conţinutul capsulei şi mesajul criptic al fetei ajunge în mâinile tânărului Caleb Koestler (Chandler Canterbury). Tatăl lui, profesorul de astrofizică Ted Koestler (Nicolas Cage), reuşeşte să descifreze însemnătatea seriei de numere şi descoperă că acestea au prevestit cu mare acurateţe data fiecărui dezastru din ultimii 50 de ani şi numărul victimelor rezultate.

În slujba omenirii

Continuând să studieze mesajul, el îşi dă seama că, din seria menţionată în textul copilei, trei dezastre încă nu au avut loc. Ultimul sugerează o catastrofă la nivel global. Când încercările lui de a avertiza autorităţile eşuează, se simte responsabil să facă tot ce poate pentru a împiedica distrugerea planetei.

Deoarece autoarea profeţiei a decedat, Ted ia legătura cu fiica acesteia şi o convinge să-l ajute. Cei doi pornesc într-o cursă contra cronometru, fiind dispuşi la sacrificiul suprem.

Ne puteți urmări și pe Google News