Evenimentul Zilei > Actualitate > FILMUL EVZ: Filantropica
FILMUL EVZ: Filantropica

FILMUL EVZ: Filantropica

"Filantropica", o frescă a României actuale, e unul dintre cele mai bune filme autohtone postdecembriste.

Profesorul Ovidiu Gorea (Mircea Diaconu) predă la un liceu distins din Bucureşti, în care învaţă elevi unu’ şi unu’, a căror singură teamă este că le-ar putea fi confiscat telefonul mobil.

Dintre toţi, Gorea îl remarcă pe Robert, un copil-problemă de care-i pasă şi pe care încearcă să-l ţină pe băncile şcolii. Aşa ajunge s-o cunoască pe Diana (Viorica Vodă), care se prezintă ca fiind sora băiatului. Profesorul se îndrăgosteşte de ea, dar pentru a-i atrage atenţia este nevoit să-şi depăşească condiţia de om la 40 de ani care trăieşte cu părinţii.

În încercarea de a o impresiona, ajunge să-l cunoască pe Pavel Puiuţ, "Pepe" (Gheorghe Dinică). Cândva scriitor cu aspiraţii, acesta s-a reprofilat şi a reuşit să-şi creeze un adevărat imperiu, scriind, pentru cerşetori, texte care se vând foarte bine.

Intrat în această lume, Gorea devine cerşetor, de luni până vineri, şi rege, sâmbăta şi duminica. Toate acestea pentru Diana, fata de care s-a îndrăgostit şi pentru care ar face orice.

În final, Gorea ajunge să aibă o altă identitate, o altă condiţie socială şi o datorie de 3.000 de dolari.

Beneficiind de o distribuţie extraordinară, cu Mircea Diaconu într-o formă de zile mari şi Gheorghe Dinică magistral, filmul lui Nae Caranfil este considerat unul dintre cele mai bune filme româneşti de după Revoluţia din 1989.

21.10 – TVR 1

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: