Fermierii nu mai au bani pentru cofinanţarea proiectelor pe fonduri europene

Fermierii nu mai au bani pentru cofinanţarea proiectelor pe fonduri europene

Fermierii români au contractat proiecte în valoare 3,5 miliarde de euro în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), însă plăţile realizate către beneficiari se cifrează la mai puţin de o treime.

Acest fapt demonstrează că, deşi au ştiut să realizeze dosare care să fie acceptate spre finanţare cu fonduri europene, oamenii nu mai au bani să asigure parte lor de bani, necesară pentru implementarea acestor proiecte.

''Avem la ora actuală semnate contracte de finanţare de 3,5 miliarde euro şi plăţi efective sub un miliard de euro. Acest lucru este o dovadă clară că, deşi există proiecte frumoase şi arată bine pe hârtie, beneficiarii nu au reuşit să finanţeze acele proiecte'', a precizat Barna Tanczos, secretar de stat în Ministerul Agriculturii (MADR), la finalul discuţiilor care au avut loc astăzi între premierul Emil Boc şi reprezentanţii băncilor comerciale, notează Agerpres.

Cei care nu pot asigura cofinanţarea vor pierde fondurile europene. Sumele respective vor fi puse la dispoziţia altor fermieri, a mai precizat secretarul de stat.

Consultanţii în domeniul accesării fondurilor europene avertizează că cei care doresc să demareze proiecte europene trebuie să aibă circa 110% din valoarea acestuia, pentru a nu întâmpina probleme pe parcursul implementării. Situaţia fermierilor care au accesat fonduri comunitare s-a agravat, ca urmare a crizei.

Ne puteți urmări și pe Google News