Surprize la festivalul Irinei Schrotter.
Agnes Toma, Razvan Ciobanu, Liza Panait, Wilhelmina Arz, Stephan Pelger sau Lena Criveanu sunt cativa dintre creatorii care isi vor prezenta in premiera colectiile pentru sezonul toamna-iarna 2007/2008 la Festivalul de Moda organizat de Irina Schrotter, care va incepe maine la Iasi.
Editia de anul acesta a festivalului are cateva promisiuni interesante, printre care prezenta modelului „Rubens”, fotograful fascinat de o diva retro din cel mai nou spot Perroni, care va defila pentru creatoarea Mihaela Glavan.
Supermodelul Diana Dondoe, cel mai bine cotat model roman pe piata internationala, va aparea pe podium in spectacolul Irinei Schrotter. Ca in fiecare an, prezentarea Irinei va fi acompaniata „live”, de data aceasta de doi dintre marii muzicieni ai momentului, Damian Draghici (descendent din opt generatii de lautari, virtuoz al naiului cu studii superioare absolvite in America, la Colegiul Berklee) si mai vechiul colaborator al acestuia, DJ Ravin, faimos pentru participarea pe compilatiile Buddha Bar, in prezent rezident in cele mai importante cluburi din Paris.
Ca in fiecare an, Catalin Botezatu nu a putut onora invitatia la Iasi, si tot ca intotdeauna, retinut de lucruri importante. Este la Saptamana Modei din Atena (Athens Xclusive Designer Week), alaturi de creatorul elvetian Frank Muller, supranumit „Master of Complications”, un apropiat al actritei Demi Moore si furnizorul principal de ceasuri al lui Elton John, si de creatoarea italiana Krizia.
„Sunt 48 de creatori din toata lumea, incepand din Italia si pana in Rusia”, a spus Botezatu, adaugand ca, desi festivalul se incheie astazi, nu poate ajunge la Iasi pentru ca mai are o prezentare la Padova, cu designeri din toata Italia, iar mai apoi cu atat mai putin, pentru ca pleaca la „Caraibean Fashion Week”, in Jamaica.
Razvan Ciobanu
Ninsoare si tocuri de 25 cm
Festivalul va fi deschis de Creatorul Razvan Ciobanu, care va prezenta femeile-minune” („Wonder Woman), imbracate exclusiv din rochii de seara si de cocktail. Creatorul si-a petrecut ultimele zile cautand un tun de zapada care i-ar putea asigura o atmosfera hibernala pe podium, in timp ce „manechinele minune” au exersat mersul pe tocuri de 25 de centimetri.
Printre acestea si doua staruri internationale, supermodelul Andreea Diaconu, imaginea Yves Saint Laurent sezonul trecut, o fata care la varsta de 17 ani se poate lauda cu un palmares international impresionant, si Diana Moldovan, un model care a deschis 50 din 74 de prezentari in ultimul sezon la New York, Milano, Paris sau Londra. Doua fete, ne asigura Razvan Ciobanu, care ajung sa castige aproape un milion de euro pe an din modelling si care au aparut in mai toate revistele de moda celebre din lume.