ALEGERI. Congresul Organizaţiei de femei a Partidului Popular European (PPE) se va desfăşura anul acesta, în octombrie, la Bucureşti, a anunţat ieri lidera femeilor democrat-iberale, Sulfina Barbu.
Ea a precizat că este prima dată când acest lucru se întâmplă într-un nou stat membru al UE, importanţa acestui eveniment fiind dată şi de faptul că se va alege o nouă structură de conducere a femeilor din PPE. Întrebată dacă PDL va intra în competiţia pentru funcţii la nivelul conducerii Organizaţiei de femei din PPE, Sulfina Barbu a spus că nu s-a discutat încă acest lucru, dar că se va stabili atunci când se va finaliza programul şi după o consultare în Biroul Permanent Naţional.
„Cu siguranţă, PDL doreşte să îşi promoveze reprezentanţi în structurile de conducere ale PPE şi prima organizaţie unde avem posibilitatea să facem acest lucru este organizaţia de femei a PPE”, a mai spus lidera femeilor democrat- liberale.