Elveţianul Roger Federer, liderul ierarhiei mondiale, a pierdut în turul secund al turneului Masters de la Roma în faţa letonului Ernests Gulbis.
Principalul favorit al turneului a cucerit uşor primul set, scor 6-2, însă letonul a revenit spectaculos şi s-a impus în următoarele două, scor 6-1, 7-5. Gulbis ocupă locul 40 în clasamentul ATP. Federer, care va încerca să îşi apere titlul la Roland Garros luna viitoare, pare ieşit din formă, el reuşind un procentaj de sub 50% la primul serviciu pe zgura de la Foro Italico. De celalată parte, Gulbis are un an foarte bun, el reuşind, în februarie, să cucerească şi primul său titlu ATP din carieră, la Delray Beach.
"Este incredibil. Am fost aproape în stare de şoc după meci. Este un sentiment minunat, nu am cuvinte", a spus Gulbis. Pentru Roger Federer, eşecul de ieri este primul suferit în runda de deschidere la Foro Italico, după cel din 2002, când a pierdut în faţa italianului Andrea Gaudenzi. Mai mult, este pentru prima oară în ultimii zece ani când Federer pierde primul meci al sezonului pe zgură - în 2000, elveţianul pierdea în primul tur la Monte Carlo.
"Sper că pot să revin în formă. De fiecare data când pierd îmi dau seama cât de greu este să domin circuitul ATP", a spus Federer. Hănescu se simte bine la Roma