Actualitate
FED CUP: România și-a aflat adversarul din barajul pentru Grupa Mondială
- Mugur Băile șteanu
- 12 februarie 2014, 09:48
Tricolorele vor disputa în aprilie play-off-ul pentru accederea în Grupa II Mondială a FED Cup.
Echipa feminină de tenis a României va juca pe teren propriu cu Serbia, în perioada 19-20 aprilie 2014, în barajul de calificare în Grupa II Mondială a FED Cup, s-a stabilit la tragerea la sorți ce a avut loc marți, la Londra.
România a ajuns la baraj în urma celor patru succese obţinute săptămâna trecută în Grupa I a Zonei Euro-Africane, în timp ce Serbia a pierdut partida cu Canada, scor 1-3, din turul I al Grupei Mondiale II. Învingătoarea din play-off va evolua în 2015 în Grupa Mondială II, iar învinsa - în Grupa I a Zonei Euro-africane.
Cele mai valoroase jucătoare din Serbia sunt Jelena Jankovici (locul 7 WTA) și Ana Ivanovici (12 WTA). Tenismena din România clasată cel mai bine în ierarhia WTA este Simona Halep - locul 10.
Echipa feminină de tenis a României nu a mai ajuns în play-off-ul pentru Grupa II Mondială din 1999.
Recomandările noastre