FC Bihor nu a primit licenţa! Mioveniul, în Liga I

FC Bihor nu a primit licenţa! Mioveniul, în Liga I

FC Bihor Oradea, formaţie care a încheiat sezonul în seria a doua a ligii secunde pe locul 2 nu a primit licenţa pentru Liga I. Cu toate că a obţinut dreptul de a evolua pe prima scenă a fotbalului românesc pe teren, gruparea orădeană are şanse minime să dea piept cu Steaua sau Dinamo în sezonul viitor al campionatului României.

Aseară, s-a încheiat procesul de licenţiere a celor 10 cluburi, cel mai bine clasate la sfârşitul turului sezonului 2010-2011, în cele două serii ale Ligii a 2-a, iar FC Bihor nu a primit licenţa. Apelul formulat de licenţiator, prin Directorul de licenţiere al FRF - Viorel Duru - împotriva hotărârii prin care s-a decis acordarea licenţei clubului orădean a fost admis, iar hotărârea a fost desfiinţată şi s-a refuzat licenţa pentru Liga I clubului CS FC Bihor Oradea.

Deciziile Comisiei de Apel sunt definitive. Sistemul naţional de licenţiere a cluburilor nu intră în jurisdicţia unei curţi de arbitraj naţionale sau internaţionale, ori a instanţelor de drept comun. Astfel, în Liga I va evolua CS Mioveni, care a încheiat sezonul pe poziţia a treia, luptându-se până în ultima etapă pentru promovare pe teren. Argeşenii au mai fost în primul eşalon în sezonul 2007-08, când au încheiat pe locul 16 şi au retrogradat. Şansele de schimbare a situaţiei sunt minime. Orădenii au depus apel şi aşteaptă comitetul executiv al FRF din 20 iunie, care ar putea schimba regulamentul de organizare. În aceeaşi situaţie cu FC Bihor sunt şi echipele FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, cărora li s-a refuzat licenţa din cauza datoriilor şi au fost retrogradate.

Ne puteți urmări și pe Google News