O dată pe săptămână, postul pune în evidenţă filme ale unui anumit actor: de la westernuri, la drame, comedii şi filme de acţiune.
În fiecare lună, seara de marţi este dedicată unui actor sau unei actriţe de excepţie, prin prezentarea unui film reprezentativ al acestora. Luna ianuarie îi "aparţine" actorului Jeff Bridges. Astfel, savurăm la MGM interpretarea sa în rol de cowboy nelegiuit în "Sălbaticul Bill", apoi alături de Clint Eastwood în producţia "Pe urmele banilor" şi împreună cu Arnold Schwarzenegger, făcând sport, în "Moştenitorul din Alabama". Talentul - moştenire de familie Jeffrey Leon Bridges, actor, muzician talentat şi producător, a împlinit anul trecut, pe 4 decembrie, 62 de ani. Fiu al cunoscutului actor Lloyd Bridges şi fratele lui Beau Bridges, Jeff a crescut practic pe platourile de filmare. Asta nu l-a scutit însă de problemele pe care le-a avut în adolescenţă din cauza consumului de marijuana. Reuşeşte să se adune şi, în 1969, după ce iese de la dezintoxicare, îşi face debutul la TV. Căsătorit din 1977 şi tată a trei fete, Bridges se relaxează în timpul liber făcând fotografii, pictând şi interpretând muzică pop. În 1984, el a fondat End Hunger Network, o organizaţie non-profit care are misiunea de a asigura hrană copiilor din întreaga lume. Într-o carieră de peste 30 de ani a cucerit cu rolurile din "The Fabulous Baker Boys" (1989), "Iubirea are două feţe" (1996), "Marele Lebowski" (1998), "Arlington Road" (1999), "Inimă nebună" (2009) sau "True Grit" (2010). Printre numeroasele distrincţii primite de-a lungul timpului, în CV-ul său se regăsesc o statuetă Oscar şi alte cinci nominalizări la preţiosul premiu alături de un Glob de aur şi alte trei nominalizări. Bun prieten cu Nick Nolte, Tommy Lee Jones şi Gary Busey, Jeff Bridges s-a remarcat însă şi prin mulţimea de roluri pe care le-a refuzat în filme precum: "Love Story","Fălci", "The Deer Hunter", "Atracţie fatală".