Fatih Terim s-a întors la Galatasaray

Fatih Terim s-a întors la Galatasaray

Formaţia turcă Galatasaray Istanbul l-a numit, pentru a treia oară, în funcţia de antrenor, a anunţat aseară Unan Aysal - preşedintele grupării "Cim Bom". Şeful turcilor speră că mutarea să schimbe soarta clubului, care a dezamăgit în acest sezon, când l-a avut ca antrenor şi pe Gheorghe Hagi, ocupând, cu o etapă înainte de final, locul 9 în clasament.

Terim (57 de ani), care a fost poreclit "Împăratul" de presa turcă în urma succeselor obţinute de Galatasaray în Cupa UEFA, pe care "galben-roşii" au cucerit-o în 2000, îl va înlocui pe antrenorul interimar Bulent Under. Acesta din urmă îi luase locul lui Hagi, care a stat la clubul din Istanbul doar cinci luni, fiind demis în luna martie din cauza rezultatelor slabe.

"Am dat mâna cu terim. Ne-am înţeles", a declarat Aysal pentru un post de televiziune din Turcia, adăugând: "Am decis să ne unim forţele şi să o readucem pe Galatasaray unde îi este locul". De asemenea, Galatasaray a perfectat şi primul transfer, asigurându-şi semnătura suedezului Johan Elmander, de la gruparea engleză Bolton Wanderers.  Terim a condus-o pe Galatasaray spre patru titluri consecutive în Turcia în primul său mandat, perioadă în care a adus şi primul succes european din istoria clubului - Cupa UEFA, în 2000.

Galatasaray, care şi-a inaugurat un nou stadion în acest sezon, echipa părăsind arena Ali Sami Yen pentru mult mai moderna şi încăpătoarea Turk Telekom (53.000 de locuri), va juca azi ultimul meci al sezonului în prima ligă din Turcia, împotriva formaţiei Konyaspor. "Cim Bom" este la 36 de puncte distanţă de primele două clasate - Fenerbahce şi Trabzonspor. <iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/5scktEoInlE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News