Fără referendum pentru Tratatul de la Lisabona

Fără referendum pentru Tratatul de la Lisabona

Parlamentul britanic a votat, miercuri seara, împotriva unui amendament propus de opoziţie şi de câţiva disidenţi din Partidul Laburist al premierului Gordon Brown privind organizarea unui referendum pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona, relatează Reuters.

După şase ore de dezbateri, amendamentul a fost respins cu 311 voturi faţă de 248. Parlamentul de la Londra a respins, de asemenea, un al doilea amendament care ar fi combinat un referendum asupra tratatului cu posibilitatea unui plebiscit mai extins referitor la statutul de membru UE al Marii Britanii.

Dezbaterile pe tema oportunităţii organizării referendumului au relevat puternicele diviziuni din cadrul formaţiunilor politice britanice. 25 de deputaţi laburişti au votat împotriva politicii partidului, fiind de acord cu organizarea referendumului. Majoritatea analiştilor britanici, dar şi europeni cred că Tratatul de la Lisabona, care reformează instituţiile UE, ar fi fost respins dacă ar fi fost supus votului popular în Marea Britanie.

Ne puteți urmări și pe Google News