"Fara credite, viata mea ar fi decurs altfel"

"Fara credite, viata mea ar fi decurs altfel"

Comentariile cititorilor.

Dezbaterea lansata de EVZ privind gradul de indatorare a romanilor si responsabilii pentru explozia creditelor a adus o serie de comentarii de la cititorii care recunosc fie ca fara credite viata lor ar fi alta sau care acuza o dezinformare acuta despre riscurile creditarii peste masura.  

 „Datoriile sunt - traind intr-o societate capitalista - mai mult decat un rau necesar: ele devin chiar inevitabile pentru o viata mai buna! Personal (traiesc in Occident de aproape 30 de ani), daca n-as fi facut niciodata datorii, cred ca... cu totul altfel ar decurge viata mea!... Cum nu mi-a fost niciodata frica de datorii sau de credite, am reusit sa-mi realizez o serie de planuri doar cu ajutorul banilor oferiti de banci!”, sustine Vincent.

„Suntem bombardati cu tot felul de articole si emisiuni pompoase, iar aceste „informatii” vin peste saracia sau mizeria in care suntem infundati, bagandu-ne intr-o euforie si dorinta de a avea. De referinta sunt, in ultimul timp: „Cerinta mare la imobiliare” sau „S-au vandut ca painea calda” - dandu-ti impresia ca daca nu te pui la coada nu mai apuci”, noteaza Vasilica.

„Vina principala o constituie, pana la urma, tot omul de rand care se intinde mai mult decat il tine plapuma. Am observat cum multa lume stramba din nas cand aude de un automobil Dacia sau Daewoo Matiz si, chiar daca nu dispune de banii necesari achizitionarii, apeleaza imediat la banca pentru a cumpara in rate Renault, Opel sau BMW”, crede Mr. Wall Street.