Filmările la Fantastic Beasts 3 s-au oprit din cauza COVID-19.

Franciza Fantastic Beasts este desprinsă din universul cărţilor şi filmelor “Harry Potter”și prezintă aventurile personajului Newt Scamander, interpretat de actorul britanic Eddie Redmayne, care are în palmares un premiu Oscar.

Filmările pentru Fantastic Beasts 3 au început în septembrie. Acestea au loc la studioul deţinut de Warner Bros, în Leavesden. Aceasta este o zonă rezidenţială situată la periferia Londrei. Filmările oricum au fost decalate după ce pandemia de COVID-19 a amânat startul iniţial al producţiei, care ar fi trebuit să înceapă în martie 2020, potrivit publicaţiei americane The Hollywood Reporter.

Filmările la Fantastic Beasts 3 s-au oprit din cauza COVID-19

“Un membru al echipei care lucrează la ‘Fantastic Beasts 3’ a fost diagnosticat cu COVID-19. Diagnosticul a fost confirmat în urma procedurii cerute de testare, căreia i se supun toţi membrii echipei de producţie, iar acel membru se află în prezent în izolare”, a anunţat un purtător de cuvânt al studioului Warner Bros. Pictures într-un comunicat.

“Ca măsură de precauţie, producţia de la ‘Fantastic Beasts 3’ a fost suspendată şi va fi reluată ulterior, în concordanţă cu regulamentul de securitate sanitară”, precizează acelaşi comunicat.

Fantastic Beats, un alt succes marca J.K. Rowling

Acţiunea filmelor din franciză este plasată cu aproximativ 70 de ani înainte de  evenimentele prezentate în cărţile şi filmele “Harry Potter”. Povestea din franciză include versiuni mai tinere ale personajelor create de scriitoarea J.K. Rowling, inclusiv Albus Dumbledore, interpretat de Jude Law.

În filmul „Fantastic Beasts 3”, a cărui lansare este programată pentru iulie 2022, actorul Mads Mikkelsen va prelua rolul Gellert Grindelwald, interpretat în primele două pelicule ale acestei francize de Johnny Depp.

Starul american a fost somat să părăsească franciza la sfârşitul anului 2020, după ce a pierdut un proces intentat unui tabloid britanic care l-a acuzat că a agresat-o fizic pe cea de-a doua soţie a lui, actriţa Amber Heard.