Credinţele care vin în conflict, opoziţia familiei sau a societăţii, părerile diferite despre creşterea copiilor sunt doar câteva dintre provocările cărora cuplurile care se formează din persoane de etnii diferite trebuie să le facă faţă. Partea bună este că o căsnicie care înfruntă împotrivirea celor din jur are şanse mari să devină una trainică. Partenerii unui astfel de cuplu trebuie însă să nu ia decizia de a-şi unii destinele decât după o perioadă în care să vadă dacă se pot adapta unul cu celălalt.

„După 20 de ani, soţul meu a mai vrut o nevastă”

„M-am căsătorit în studenţie, cu un coleg de facultate de religie mahomedană. După 20 de ani, soţul meu s-a îndragostit de o femeie mai tânără şi a început să o trateze ca pe o soţie, ocupându-se de toate aspectele vieţii ei: situaţie economică, ieşirile în plan social, vacanţele. I-am cerut să renunţe la această relaţie extraconjugală, dar el mi-a spus că nu o consideră aşa, ci o a doua nevastă, conform religiei lui”, povesteste Angela, care a trecut cu puţin de 50 de ani.

Pentru a construi o relaţie trainică pe care trecerea timpului şi problemele să nu o despartă uşor este nevoie, pe lângă dragoste, şi de o bună cunoaştere între parteneri. În cazul cuplurilor interetnice sau intereligioase, aceste diferenţe sunt mult mai mari, iar căsnicia ar fi bine să se facă numai după o perioadă de adaptare. În acest răgaz, partenerii se vor cunoaşte, îşi vor pune de comun acord diferenţele pe care fiecare le aduce cu sine din mediul din care provine sau din convingerile pe care le are.

„Diferenţele ţin de un strat mai profund al personalităţii noastre şi necesită un efort mai mare de adaptare, mai ales atunci când partenerii vin din culturi diferite, cu credinţe care uneori se află în conflict. Nu trebuie uitat că tinerii au în spate familii care au o anumită viziune asupra viitorului propriului copil şi care încearcă să-şi impună regulile. Implicarea celor doi parteneri în relaţia de cuplu trebuie să se facă în mod egal, iar sacrificiile făcute de unul dintre parteneri trebuie să fie compensate prin ceea ce aduce celălalt”, este de părere psihologul Cristina-Ileana Ciuluvică.

Atenţie la semnalele care trădează probleme

Specialiştii spun că multe căsnici care au de înfruntat opoziţia familiilor sau a societaţii au şanse mai mari să reziste în timp. Atât timp cât cei doi parteneri se zbat să-i convingă pe cei din jur de justeţea alegerii, ei se şi acomodează unul cu altul, se descoperă şi fac o alianţă pentru a duce această luptă.

“Diferenţele din cuplu trebui însă rezolvate la început: care sunt aşteptările unuia faţă de celălat, dacă fiecare este dispus sau capabil să răspundă acelor aşteptări, ce înţelege fiecare dintre cei doi parteneri prin relaţie şi ce este dispus să facă pentru a oferi un viitor acelei relaţii. Implicarea celor doi parteneri în relaţia de cuplu, trebuie să se facă în mod egal, iar sacrificiile făcute de unul dintre parteneri trebuie să fie compensate prin ceea ce aduce celălalt”, adaugă psihologul.
 
Pentru a nu avea surpiza că relaţia se termină aparent fără motiv, partenerii sunt sfătuiţi să fie atenţi la semnalele de alarmă. „Acestea apar de timpuriu, uneori foarte aproape de perioada de început a relaţiei, dar sunt ignorate fie din teama de a nu descoperi adevăruri dureroase, fie din iluzia că lucurile se vor rezolva pe parcurs, de la sine. Acele semnale nu trebuie ignorate, ci aduse în discuţie indiferent de gravitatea lor şi nu trebuie mers mai departe decât în măsura în care se provoacă o schimbare în sensul rezolvării lor, ajungându-se la o decizie constructivă pentru cuplu”, mai recomandă Cristina Ciuluvică. 

„Diferenţele într-un cuplu în care partenerii vin din culturi diferite ţin de un strat mai profund al personalităţii şi necesită un efort mai mare de adaptare.”
Cristina Ciuluvică, psiholog

 
DISPUTE

Principiile religioase nu ar trebui să fie o scuză în relaţie

O problemă frecventă în multe cupluri interetnice este faptul că, la un moment dat, un partener se îndreaptă către o relaţie paralelă folosind drept scuză principiile religiei. Această opţiune trădează însă şi faptul că interesul lui pentru viaţa de cuplu a scăzut. Nici renunţarea unuia dintre parteneri la cultura şi religia din care face parte nu este neapărat calea care duce către o căsnicie fără probleme.
 
„Soţul meu este egiptean şi avem o căsnicie fericită de 14 ani. Din dragoste pentru mine, soţul meu a renunţat la religie şi s-a botezat, însă a rupt toate relaţiile cu familia lui”, povesteşte Ştefa nia, în vârstă de 34 de ani. Dacă sunt făcute din convingere şi nu ca o soluţie de moment, compromisurile pot suda re laţia.

„Partenerul care face un sacrificiu conştient trebuie să ştie să înteleagă şi să-şi asume acest gest şi să nu îl impute celuilalt într-un mod tacit, facându- l să plătească pentru o vină care nu-i aparţine”, subliniază psihologul Cristina Ciuluvică.