Falimente şi şomeri

Falimente şi şomeri

Sute de firme vor da faliment în acest an în Hunedoara, după ce criza economică va afecta sectorul destinat invetiţiilor.

Aceasta este previziunea celor din cadrul Finaţelor Publice, care spun că 2009, dar şi 2010 vor fi ani grei pentru firmele hunedorene.

Finanţiştii hunedoreni susţin că, în 2009, cel mai afectat sector va fi cel al firmelor exportatoare, al celor din construcţii şi din industria alimentară. Lipsa de lichidităţi pe piaţă, potrivit finanţiştilor, va pune în dificultate firmele hunedorene, iar scăderea leului, în raport cu moneda europeană a dus deja la convulsii pe piaţa economică din zonă.

Cele mai multe firme care vor fi în pragul falimentului, vor ajunge, treptat, să îşi reducă producţia şi, în special, acest lucru se va observa la cele care lucrează cu materiale din import.

Falimentul firmelor înseamnă şi că sute de angajaţi îşi vor pierde  locurile şi vor îngroşa rândurile şomerilor. În acest moment, în judeţul Hunedoara sunt aproximativ 14.000 de şomeri, iar cel puţin 1.000 dintre aceştia sunt tineri absolvenţi. Aceştia îşi găsesc cel mai greu de lucru, deoarece firmele de producţie preferă să angajeze personal mediu calificat.

Ne puteți urmări și pe Google News