Expoziţie românească la Veneţia

Expoziţie românească la Veneţia

Începând de astăzi, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Venetia va găzdui expoziţia semnată de Sorin Ilfoveanu şi câţiva dintre discipolii acestuia: Alexandru Rădvan, Simona Vilău, Elena Andrei sau Adrian Popescu.

Expoziţia de pictură şi desen, intitulată „Colophon”, va fi vernisată de criticul de artă Aurelia Mocanu, în prezenţa maestrului şi a tinerilor săi ucenici.

Publicul veneţian va avea ocazia să admire stilul inconfundabil al unuia dintre cei mai importanţi artişti plastici români contemporani, reprezentat prin opere din ciclul „Saturnaliilor”, şi să cunoască câteva din tendinţele artei tinere din România.

Una dintre expozante, Simona Vilău, participă în aceste zile, alături de Mihail Coşuleţu, la Bienala de Artă de la Caserta, unde România participă în premieră, graţie demersurilor Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi a sprijinului financiar al Institutului Cultural Român.

Conform directorului instituţiei, Monica Joiţa, expoziţia „Colophon” va fi deschisă publicului până pe 17 mai.  

Realitatea din Italia, Andi Rădiu

Dintre lucrările semnate de Sorin Ilfoveanu:      

   Balad for Sara II

     Sacrifice For Ressurection

Ne puteți urmări și pe Google News