Exporturile intră în recesiune

Exporturile intră în recesiune

Octombrie a fost ultima lună în care exporturile României au crescut faţă de perioada anterioară, iar "din noiembrie va începe recesiunea în exporturile româneşti", ne-a declarat Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

El susţine că „recesiunea se va acutiza în decembrie şi va continua şi în prima jumătate a anului viitor“. Primele şanse pentru relansarea exporturilor autohtone o vom avea abia din a doua parte a lui 2009, dacă viitorul guvern va lua măsurile potrivite, consideră reprezentantul exportatorilor.

În primele zece luni ale anului, România a exportat bunuri şi servicii în valoare de 29 miliarde de euro, importurile situându-se la 48,2 miliarde de euro, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Exporturile au avansat mai repede decât importurile. În timp ce exporturile în euro au crescut cu 18,6%, importurile în euro au urcat cu 15,5%. Deficitul comercial în perioada ianuarie-octombrie a fost de 19,2 miliarde de euro, în creştere cu peste 11% faţă de această perioadă din 2007.

Mihai Ionescu estimează că la sfârşitul anului deficitul comercial va ajunge la 23 de miliarde de euro, pe fondul scăderii atât a exporturilor, cât şi a importurilor. „Puterea de absorbţie a pieţei se va reduce, iar consumul de materie primă şi materiale pentru producţie va scădea din cauza reducerii comenzilor la export“, spune el. Anul trecut, am avut un deficit comercial de 21,5 miliarde de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News