Explozie de culoare şi dans la Carnavalul de la Rio
- Cristina Botezatu
- 7 martie 2011, 16:38
Sărbătoare în Brazilia. Carnavalul la care participă în fiecare an milioane de oameni a fost deschis oficial de către Regele Momo, cel supranumit Regele Carnavalurilor în America Latină.
Cel mai aşteptat moment este cu siguranţă parada celor 12 şcoli de samba, de pe Sambadrom, care se desfăşoară pe parcursul a două zile. La final, este desemnat "Campionul Carnavalului". Fiecare şcoală participantă investeşte pentru defilare între 2 şi 5 milioane dolari, bani care provin în cea mai mare parte din donaţii. Anul acesta, pregătirile pentru carnaval au fost marcate de ghinion, după ce, luna trecută, costumele şi recuzita mai multor şcoli de dans au ars într-un incendiu. Carnavalul de la Rio este cel mai mare din lume, aducând profituri de sute de milioane de dolari proprietarilor de hoteluri şi restaurante, dar şi vânzătorilor de suveniruri. Evenimentul este şi o provocare pentru autorităţile braziliene din punctul de vedere al securităţii. FOTOGRAFII: REUTERS