Senatorul PSD Titus Corlățean, fost ministru al Justiției, le-a trimis premierului Viorica Dăncilă, ministrului Educației, Valentin Popa, și ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, câte o interpelare în care cere explicații pentru conferința din Vrancea. „Apreciez că ne confruntăm cu o situație gravă de influențare a poziționării față de propria identitate, în plin proces de formare a concepției despre viață, la o vârstă vulnerabilă la acest tip de mesaje, cu alte cuvinte, asistăm la o încercare de ștergere a unor diferențe naturale de gen. Toate acestea, fără informarea corectă prealabilă și fără acordul părinților”, a scris senatorul Guvernului. Deputații Luminița Jivan (PSD), Florica Cherecheș (PNL) și Dumitru Mihăilescul (PNL) s-au plâns și ei la minister pe aceeași temă.

 

Iată ce spun aceștia că s-a întâmplat:

„În baza unui protocol încheiat de Ambasada SUA și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, în data de 24 februarie 2018, la Focșani, a avut loc o conferință „Women Talk”. Anunțat inițial ca o dezbatere privind discriminarea femeilor și violența la care acestea sunt supuse de către parteneri, acest eveniment a fost, de fapt, destinat promovării ideologiei „Transgender/LGBT”. Grupul-țintă al acestui eveniment a fost constituit din elevi de liceu din municipiul Focșani aduși de cadre didactice, iar promotorii acestuia, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale de promovare „transgender” (…) În cadrul discuțiilor purtate, persoana transgender care le-a vorbit elevilor a afirmat, potrivit unor surse deschise: „Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil. Eu acum mă identific ca un bărbat trans. Hetero, sacro, romantic și pan-sexual, nu mă întreba ce înseamnă, vreau să vă faceți voi exercițiile!„”, a scris fostul ministru Corlățean.

„De asemenea, aceasta a mai precizat: „Cred că este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gândim dincolo de binaritatea masculin-feminin, pentru că fiecare avem în noi, fie că e 0,1%, fie că e 70-80%, din genul pe care îl/se consideră celălalt; și la fel de bine, și la fel de valabil, sunt acele identități care se numesc non-binare, care nu aparțin nici genului masculin, nici genului feminin, s-ar putea să aparțină amândurora în proporții diferite și variabile sau niciunele„”, a mai relatat Corlățean.

 

Ministerul se spală pe mâini

Ministerul Educației a răspuns nu doar că nu a avut nicio implicare în organizarea conferinței, ba chiar a încercat să facă tot ce a putut să o oprească. Potrivit ministerului, la departamentul proiecte și activități educaționale al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea a fost depus pe 31.01.2018 un proiect de colaborare cu Consiliile Americane pentru Educație Internațională din București, în vederea derulăriii unei activități tip conferință. Potrivit MEN, acțiunea a fost preluată de Consiliul Județean al Elevilor din Vrancea (CJEV) fără consultarea inspectoratului județean cu privire la conținutul conferinței și lectorii invitați. Când a aflat despre ce este vorba, ISJ Vrancea spune că a cerut informarea urgentă a părinților, nu a avizat și nu a susținut evenimentul.

 

Patru hopuri legislative

Valorile tradiționale și noile ideologii își dispută argumentele pe mai multe fronturi:

● PSD a spus că susține modificarea Constituției în sensul definiției familiei ca fiind formată din „bărbat” și „femeie”, nu între „soți” așa cum este acum, pentru a elimina posibilitatea căsătoriilor între homosexuali. Deși a anunțat că va organiza un miting de susținere a familiei tradiționale, PSD nu a mai făcut manifestația.

● În Parlament se regăsesc cel puțin trei proiecte de lege privind parteneriatul civil, care introduc drepturi pentru persoanele de același sex care trăiesc în concubinaj.

● Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică un proiect care prevede ca în fiecare săptămână, copiii să fie instruiți pe viitor cum să scape de „mentalitățile conservatoare” și să accepte „diversitatea” în lumina unor „noi ideologii”.

● Biserica Ortodoxă Română este acuzată de experții ministerului Educației că a făcut „propaganda negativă” campaniei de vaccinare obligatorie a copiilor. În Parlament trenează de peste o jumătate de an legea vaccinării.

 

Strategia care vrea să „deschidă” ochii părinților e nesemnată

„Strategia Națională de Educație Parentală 2018 -2025”, în afară de conținutul periculos arătat deja de EVZ, are câteva lipsuri extrem de importante, care ne trezesc suspiciunea că în spatele ei s-ar putea ascunde lucruri nu corecte. În primul rând, proiectul, care este pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației, spre deosebire de toate celelalte proiecte postate în aceeași secțiune, nu este semnat de nimeni. Nu avem de unde ști cine l-a compus, cine a tradus toate documentele menționate în el sau cine le-a compilat. Singura certitudine este că oricine are „propuneri, sugestii și observații” le poate trimite, până la data de 10 iulie, pe adresa de email, [email protected] Asta spre deosebire de proiectul anterior, spre exemplu, mult mai puțin important decât o strategie națională, dar a cărui motivare este asumată de un specialist al Ministerului, și pentru care sugestiile pot fi trimise la o adresă de email, iar cei care au ceva de comentat au la dispoziție și un număr de telefon. La fel cum se întâmplă și cu toate proiectele de ordin/ordonanță/strategie puse în secțiunile de „transparență decizională” și pe la alte ministere, precum cel al Sănătății sau al Muncii.

 

Contracte cu statul pentru ONG-uri

Revenind la textul proiectului, interesant e și că implementarea lui presupune costuri bugetare estimate (la finalul documentului) la 310.798.848 de lei. Calculat la cursul valutar la zi al BNR, înseamnă deloc modica sumă de 66.695.031 euro! Cheltuielile sunt estimate, însă, pe scenariile făcute de UNICEF, se arată în document.

Apoi, o felie chiar mare din acești bani va ajunge, potrivit proiectului, la organizațiile nonguvernamentale!

„Serviciile (de educație parentală – n.r.) vor putea fi furnizate, în principal, de către şcoală, dar şi de alte instituţii din sectorul educaţie, sănătate, protecţie sau de către ONG-uri şi alte structuri de la nivelul comunităţilor locale, în funcţie de nevoile locale şi ţinând cont de standardele naţionale”, se arată în document.

Ba chiar ni se spune și cum se va face colaborarea cu ONG-urile: „Autorităţile centrale/locale vor încheia acorduri de parteneriat cu organizaţiile internaţionale şi ONG-urile de profil pentru dezvoltarea şi crearea serviciilor şi programelor de educaţie parentală”. (Dana Lascu)

 

Te-ar putea interesa și: