Executivul îşi va asuma răspunderea pe legile salarizării pe 14 decembrie

Executivul îşi va asuma răspunderea pe legile salarizării pe 14 decembrie

Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea salarizării unitare şi Legea salarizării pentru anul 2011, potrivit chestorului Senatului, Ioan Chelaru.

El a precizat că potrivit deciziei conducerii celor două Camere termenul de depunere de amendamente la cele două proiecte de lege este data de 10 decembrie. Proiectul legii salarizării unitare, pentru care Guvernul vrea să îşi asume răspunderea, a ajuns, joi, la Parlament. Guvernul a aprobat, miercuri, Legea salarizării unitare în sectorul public pentru anul 2011, care va fi promovată prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului. Premierul Emil Boc a anunţat că salariile de bază din sectorul public vor fi majorate anul viitor cu 15% raportat la nivelul din luna octombrie, iar salariul de bază minim brut pe ţară va creşte de la 600 lei la 670 lei. Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Potrivit procedurii, Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost adoptată.

Ne puteți urmări și pe Google News