Evenimentul Zilei > Actualitate > MARELE JAF de la Referendum. 70.000 de turişti doar în Olt. Excursiile electorale din satul lui Bulă Jr.
MARELE JAF de la Referendum. 70.000 de turişti doar în Olt. Excursiile electorale din satul lui Bulă Jr.

MARELE JAF de la Referendum. 70.000 de turişti doar în Olt. Excursiile electorale din satul lui Bulă Jr.

Aproape 70.000 de turişti au luat cu asalt judeţul Olt, în ziua referendumului. Au vizitat bufetele săteşti, căminele culturale şi au votat.

Datele oficiale au confirmat o prezenţă neobişnuită la vot în mai multe sate uitate de lume şi de timp. Comune fără nicio atracţie turistică au fost asaltate de turişti electorali în ziua referendumului.
Unele secţii de votare din judeţele controlate de baronii USL au depăşit şi cu 200% prezenţa la urne. Este vorba de judeţele Olt, Mehedinţi, Teleorman, Giurgiu şi Vrancea. Aproximativ 70.000 de turişti "au fost prinşi" de referendum în judeţul Olt şi au votat acolo.
Traseul de la Coloneşti
Cel mai elocvent caz este al comunei Coloneşti (Olt), condusă de primarul PSD Valerică Mircea Stan. Edilul este fiul deputatului PSD Nicolae Stan, poreclit de săteni Bulă. Localitatea nu are nicio atracţie turistică, mănăstire sau sit istoric.

„Impozantul” palat al primăriei, unde vizitatorii pot urmări multe canale TV
Cel mai apropiat loc de vizitat ar fi la 18 kilometri, în comuna Scorniceşti, localitatea de baştină a dictatorului Nicolae Ceauşescu. În Coloneşti, turistul rătăcit ar putea vizita doar biserica satului, bufetul, care este în aceeaşi clădire cu cooperativa de credit, primăria, jandarmeria, poliţia, farmacia, dispensarul şi şcoala.

Turiştii pot împrumuta bani de la cooperativă, şi-i pot cheltui la birtul sătesc
În comuna Coloneşti, numărul total al sătenilor cu drept de vot este de 1.508. La referendumul de duminică, în cele patru secţii au votat 2.779 de cetăţeni. Secţia principală din comună avea pe listă 678 de înscrişi, dar aici au votat 1.140 de oameni.
Judeţul Olt, condus de PSD-istul Paul Stănescu, a fost, cu 74%, campionul naţional al prezenţelor la urne. Alte 18 comune din judeţ au raportat o prezenţă de peste 100%. De exemplu, BEC a înregistrat, în comuna Şopârliţa, 1.087 de alegători şi a numărat 1.190 de voturi.

Ruinele unei biserici brâncoveneşti au atras sute de „pasionaţi” de istorie

Clopotniţa şi biserica locală au atras mulţi vizitatori
Aici, găsim, departe în câmp, ruinele unei biserici brâncoveneşti, care trebuie să fi atras interesul turiştilor. În altă comună ruptă de lume, la Dracea (Teleorman), erau înregistraţi 1.525 de alegători, dar au fost la urne 1.683 de persoane. Atraşi, probabil, de singurul lucru celebru din localitate – plăcuţa de la intrare:"Bine ai venit în comuna Dracea! Dumnezeu să vă binecuvânteze!"

Arhitectura sediul primăriei „a frapat” musafirii comunei prin coloritul original
Comuna Botoroaga – Teleorman
Turiştii electorali care au ajuns în comuna Botoroaga "s-au înghesuit", în ziua referendumului, să vadă părculeţul amenajat în centrul localităţii. Este singurul obiectiv turistic al zonei.
La sfârşitul zilei, comuna anunţa producţia de voturi: prezenţa la urne a fost de 101%. Potrivit datelor oficiale BEC, pe liste erau înscrişi 4.560 de alegători, iar la urne s-au prezentat 4.597 de votanţi.
Edilul localităţii este Mihail Cojocarul (PNL), iar preşedintele CJ Teleorman este Liviu Dragnea (secretarul general al PSD).
CITIŢI ŞI:

  • Întrecerea socialistă a baronilor USL. Ei au dublat producţia de voturi!
  • Stăpânul Teleormanului riscă cinci ani de închisoare
  • Liderii USL au minţit cu bună ştiinţă în privinţa propriei numărători paralele. Prezenţa la numărătoarea USL – de 41,88%, nu de 45%
  • OBSERVATORII EVZ: Votanţi scandalagii la secţii din sectorul 6. În sectorul lui Vanghelie, tinerii votează în număr mare
  • BILANŢUL FRAUDELOR de la Referendum: de la SMS-uri la „clasicul” turism electoral. Judeţele unde „au descins” autocarele
  • Dragnea: Şova era foarte obosit şi a făcut o evaluare greşită la numărul de voturi