În decembrie 2005, "Evenimentul zilei" l-a însoţit pe ministrul de externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, în prima vizită oficială în Libia a unui demnitar român de după Revoluţie. Delegaţia de ziarişti, din care a făcut parte şi reporterul EVZ, a pătruns atunci în Bab al- Azizia, fortăreaţa lui Muammar Gaddafi, distrusă zilele trecute în urma bombardamentelor din Tripoli. EVZ a publicat la acea vreme un reportaj de la Bab al-Azizia, intitulat "Bârlogul lui Gaddafi".

"Încet!". Vocea tunătoare a soldatului care păzeşte intrarea în Bab al Azizia îţi îngheaţă sângele în vene. Coloana oficială reduce brusc viteza, în timp ce căutătura iscoditoare a militarului în uniformă de camuflaj scanează interioarele maşinilor luxoase mai abitir ca un dispozitiv electronic antitero. Pentru el, oricine din afara Bab al Azizia este un potenţial agresor. Afară sunt mulţi care ar vrea să-l trimită pe vecie pe Marele Lider în împărăţia lui Allah. Până acum, Comandantul a scăpat. În urmă cu două decenii, rachetele americane l-au "căutat" în zadar. Au ajuns chiar până în dormitorul prezidenţial. Nu l-au "găsit", semn că "Allah e mare!".

Marele Lider a scăpat atunci, dar nu se ştie cât va mai dura norocul. Soldatul îmbrăcat în camuflaj, cu bereta roşie pe cap, are o singură misiune: de a veghea că duşmanii să nu aibă o a doua şansă. Face parte din Garda revoluţionară a Marelui Lider. Este din tribul Kadhafi, iar comandantul său, pentru care şi-ar da viaţa oricând, este colonelul Muammer Al-Kadhafi. Sau, mai simplu, Gaddafi - preşedintele Marii Jamahirii Arabe Libiene Populare Socialiste.

Liderul "volatil"

În Mercedesul negru din mijlocul coloanei oficiale se află ministrul de externe, Mihai-Răzvan Ungureanu. Este  sâmbătă seara şi plouă mărunt. E prima vizită pe care un demnitar roman i-o face Marelui Lider de la Revoluţia din ‘89 încoace. În ‘85, Nicolae Ceauşescu a fost ultimul şef de stat care l-a vizitat pe Gaddafi în fortăreaţa sa de la Bab al Azizia.

La numai un an după vizita prietenului său, rachetele americane au încercat să-i vină de hac. Yankeii au vrut răzbunare pentru că, la ordinul lui Gaddafi, teroriştii prăbuşiseră un avion la Lockerbie, în Scoţia, plin cu cetăţeni americani. Aruncaseră chiar în aer discoteca "La Belle", din Berlinul de vest, unde obişnuiau să se distreze soldaţii americani. Bilanţul: trei morţi şi 260 de răniţi. Drept răspuns, SUA au trimis câteva rachete ucigaşe, care au lovit din plin reşedinţa lui Gaddafi, distrugând chiar şi dormitorul acestuia. Din fericire pentru el, nu se afla în încăpere.

De când cu operaţiunea "Concorde air", aşa cum au botezat americanii tentativa de eliminare a preşedintelui libian, măsurile de securitate de la Bab al-Azizia au devenit şi mai draconice. De atunci, Marele Lider este peste tot şi nicăieri. Se mută dintr-o clădire în alta a fortăreţei sale, mai rapid decât rachetele americane care au încercat să-l şteargă de pe faţa pământului.

Doar câţiva oameni ştiu cu exactitate unde se afla la un moment dat. Sunt ofiţerii săi credincioşi din garda revoluţionară. Oameni fără familie, care trăiesc doar pentru a-l sluji pe Marele Lider. Gaddafi le spune "fii ai revoluţiei". Revoluţia a fost, în fapt, o lovitură de stat militară, dată pe 1 septembrie 1969, pe care a pus-o la cale împreună cu 10 ofiţeri la fel de tineri ca şi el, care a dus la alungarea de la putere a Regelui Idris. 

Labirintul Bab al Azizia este o fortăreaţă în adevăratul sens al cuvântului, situată în mijlocul capitalei libiene, Tripoli. Are ziduri de 50 de centimetri grosime din beton-armat şi avanposturile plasate strategic pentru a permite gărzilor sale să vegheze că nu cumva liniştea Marelui Lider să fie tulburată de vreun pericol venit din deşert.

După vreo 30 de metri, alt rând de ziduri, la fel de impunătoare. Între ele, copaci trainici care îţi dau impresia că te afli într-o grădină cochetă. De după arbori însă, din câte o gheretă din lemn de înălţimea unui om, soldaţi cu aceleaşi berete roşii pe cap scrutează frunzişul.

Printre frunzele copacilor se zăreşte, din loc în loc, câte o căsuţă din lemn pentru păsări, care mai estompează imaginea cazonă a locului. Sunt probabil singurele vietăţi care pot zburda în voie între zidurile groase de la Bab al Azizia.

Între cele două rânduri de ziduri  sunt dale de beton de un metru înălţime. Rolul lor este foarte clar. Sunt dispuse în aşa fel încât să alcătuiască un labirint cât mai întortocheat, astfel încât celui care intră în vizuina lui Gaddafi să-i fie imposibil să memoreze topografia locului. După parcurgerea labirintului, cu atât mai mult dintr-un autoturism îţi este imposibil să redesenezi în minte traseul pe care l-ai parcurs. Nu ştii pe unde ai intrat, în ce loc te afli în acel moment  şi pe unde vei ieşi.

Dincolo de ziduri, în Bab al-Azizia sunt şi clădiri zugrăvite în alb, superficial tencuite, ce par neterminate. Nu atrag atenţia prin nimic. În fond, Bab al- Azizia nu este altceva decât o cazarmă militară. În mediul cazon, colonelul Ghaddafi se simte cel mai bine.