Evghenia Guțul riscă 9 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”
- Sanda Frunze
- 1 iulie 2025, 14:43

Republica Moldova. Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, riscă o pedeapsă de 9 ani de închisoare. Solicitarea a venit din partea Procuraturii Anticorupție. Evghenia Guțul, apropiată fugarului Ilan Șor este acuzată că a fost complice la finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor” din surse provenite de la un grup criminal organizat. De asemenea, procurorii au cerut aplicarea sechestrului pe bunuri în valoare de 40 de milioane de lei.
Totodată, aceștia solicită și aplicarea unei interdicții pentru ocuparea funcțiilor publice pe un termen de 5 ani. Evghenia Guțul a respins acuzațiile și a declarat că dosarul este unul politic.
„Bineînțeles că voi spune mereu că este un dosar politic. Nu am nicio vină. Din peste 20 de angajați ai fostului oficiu central al Partidului Șor, doar eu am ajuns pe banca acuzaților. E clar că e o răzbunare legată de statutul meu de bașcan”, a spus ea.

Sursa foto: Moldova 1
Susținătorii bașcanei s-au adunat în fața Judecătoriei Chișinău în timpul ședinței de judecată
În timpul ședinței de judecată, mai multe persoane s-au adunat în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru a-și exprima susținerea față de Guțul.
Dosarul vizează perioada 2019–2022, când Guțul activa ca secretară a fostului Partid „Șor”. Ancheta susține că aceasta ar fi contribuit la introducerea în țară a peste 40 de milioane de lei din Federația Rusă, bani folosiți pentru finanțarea partidului și a campaniilor electorale. Ea este acuzată că a acceptat cu bună știință finanțarea ilegală a unui partid politic de către un grup criminal organizat, în calitate de complice.
În același dosar este inculpată și Svetlana Popan, fosta șefă a oficiului central al formațiunii în Chișinău. Instanța urmează să pronunțe decizia finală după încheierea dezbaterilor judiciare.

Sursa foto: Arhivă EVZ
Guțul a fost reținută în luna martie
Evghenia Guțul a fost reținută pe 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova. Autoritățile anunțau atunci că bașcana a încercat să se eschiveze de la urmărirea penală.
Pe 28 martie, ea a fost plasată în arest preventiv pentru 20 de zile, fiind acuzată de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și falsificarea unor documente în scopul sprijinirii campaniei electorale. Ulterior, pe 9 aprilie, magistrații Judecătoriei Chișinău au decis transferarea din izolator în arest la domiciliu, decizie menținută și de Curtea de Apel Centru.