Eurocolecta PDL: 20.000 de euro de candidat

Eurocolecta PDL: 20.000 de euro de candidat

Înainte de vacanţă, liderii PDL şi-au stabilit în linii mari strategia campanie pentru europarlamentare şi, mai ales, sursele de finanţare.

Cum campania naţională va fi mai intensă decât la parlamentare, PDL-iştii au convenit, de principiu, să strângă la centru câte 80.000 de lei de candidat (adică 20.000 de euro), în special pentru eligibili, şi 30.000 de lei de filială judeţeană, echivalentul a 7.000 de euro.   Suma ar putea fi însă diferită de la caz la caz, organizaţiile care nu au candidaţii în prima parte a eurolistei nefiind dispuse să cotizeze la fel cu cei eligibili. Vestea contribuţiilor circulă însă deocamdată doar din om în om, nefiind trimisă o circulară oficială în acest sens. Teme de campanie: locurile de muncă, justiţia şi romii Pe lângă cheta naţională, filialele PDL din teritoriu îşi fac calcule pentru cheltuielile locale, estimate de la 100.000 de lei în judeţe care promovează un eligibil al regiunii până la 400.000 de lei în cele care au dat candidat pe unul dintre primele 12 locuri.

Până la startul electoral, PDLiştii se bat cu liberalii pe Ziua Europei. Şeful de campanie al PDL, Vasile Blaga, a anunţat ieri la Braşov că democrat-liberalii se vor lansa oficial pentru euroalegeri pe 9 mai, în aceeaşi zi cu PNL. Lansarea festivă de la Sala Palatului va fi clonată în teritoriu în fiecare din cele opt euroregiuni care au dat şi candidaţii de pe locurile 5-12.

Echipa cu care PDL va bate ţara va fi formată din cvintetul din capul listei - Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Marian Jean Marinescu - însoţit de candidaţii regiunii. Temele electorale predilecte vor fi ieşirea din criză cu fonduri europene şi accesul la locuri de muncă în Europa, pe care cercetările sociologice le-au arătat ca principale preocupări ale alegătorilor. În regiunile cu comunităţi importante de romi, unul din subiectele de campanie va fi tratarea acestora ca o problemă a Europei, nu doar a României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca mesaj, democrat-liberalii au primit undă verde să răspundă în forţă atacurilor PSD, dar să evite criticarea miniştrilor. PDL lucrează şi în această campanie cu Profile Communication, pentru strategie, şi GMP pentru imagine. (A contribuit Andrei Paul)