Deprecierea istorică a leului, consecinţa unui "lanţ de decizii amânate"

Deprecierea istorică a leului, consecinţa unui "lanţ de decizii amânate"

Banca Naţională a stabilit un curs de 4,3257 lei/euro, în creştere faţă de referinţa stabilită vineri, de 4,2808 lei/euro. Astfel, cursul a urcat la cel mai ridicat nivel înregistrat de la introducerea monedei unice europene. Analistul economic Radu Limpede spune că nu putem vorbi despre prăbuşirea cursului, ci doar de o piaţă mai volatilă.

Deprecierea leului în raport cu principalele valute şi mai ales cu euro este consecinţa unui întreg "lanţ de decizii amânate, care a speriat pieţele", a explicat pentru evz.ro Radu Limpede. Dacă salariile din sectorul bugetar ar fi fost diminuate în 2009, an electoral, scăderea acestora ar fi fost de doar 8-9% şi nu de 25%. De asemenea, decizia Curţii Constituţionale cu privire la diminuarea pensiilor, majorate, de asemenea, în context electoral, a avut un impact negativ asupra încrederii investitorilor cu privire la evoluţia economiei româneşti.

"Să fim serioşi: nu vorbim despre prăbuşirea cursului de schimb. Trebuie să vedem evoluţia cursului de schimb pe termen lung", a concluzionat analistul Radu Limpede, care estimează că euro va fi cotat la cel mult 4,5 lei anul acesta. Măsurile de austeritate vor întări leul

După aplicarea măsurilor de austeritate asumate de Guvern, euro ar trebui să fie cotat la 4,3 lei, consideră economistul şef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel.

"Leul s-a depreciat în condiţiile în care există multe incertitudini - despre forţa Guvernului actual, despre moţiuni de cenzură. În momentul în care se vor clarifica măsurile care vor fi aplicate este de aşteptat ca cursul să revină sub 4,3 lei/euro. În acest moment, pieţele internaţionale percep România ca o ţară foarte riscantă. Dacă se vor aplica măsurile de consolidare bugetară, moneda naţională ar trebui să se întărească. Salariile nu vor mai creşte, competitivitatea României va creşte, iar leul se va întări", a spus reprezentantul BCR, notează Agerpres.

Rate mai greu de plătit

Deprecierea monedei naţionale în raport cu principalele valute va fi resimţită negativ în primul rând de persoanele care trebuie să ramburseze creditele în valută. Cei care se aşteaptă ca leul să se aprecieze mai au de aşteptat, consideră dealerii contactaţi de evz.ro, deoarece piaţa va fi extrem de volatilă în perioada următoare, iar Banca Naţională nu are motive să intervină.

"Din punctul de vedere strict al cursului valutar, ştirea privind majorarea TVA ar fi avut o percepţie favorabilă pentru că era un factor de presiune inflaţionist. Leul s-a depreciat pe fondul percepţiei negative a investitorilor asupra perspectivelor economice. Cred că se gândesc că majorarea TVA va opri creşterea economică", au declarat pentru evz.ro surse din mediul bancar.

Leul, mai slab Pe piaţa interbancară, primele tranzacţii s-au derulat la un curs de 4,2750 - 4,2800 lei/euro, în creştere faţă de cotaţiile consemnate la închiderea de vineri, de 4,2730 - 4,2750 lei/euro.

Ulterior, leul s-a apreciat la 4,2850- 4,2870 lei/euro, dealerii suspectând intervenţia Băncii Naţionale.

Cu puţin timp înainte de anunţul BNR, euro era cotat la 4,3158-4,3323 lei. Referinţa BNR este de 4,3257 lei/euro, cel mai ridicat nivel înregistrat de la introducerea monedei unice europene. Un curs apropiat a fost consemnat pe 22 ianuarie 2009, respectiv 4,3127 lei/euro

În raport cu dolarul american, leul s-a depreciat de la 3,4911 lei/dolar, la 3,4996 lei/dolar.

Faţă de francul elveţian, cursul BNR a urcat, de la 3,1662 lei/CHF, la 3,2218 lei/CHF.

Ne puteți urmări și pe Google News