"Eu sunt raspunzator pentru 11 septembrie"

"Eu sunt raspunzator pentru 11 septembrie"

Dupa patru ani de prizonierat, nr. 3 al retelei al-Qaida a marturisit tot.

Departamentul american al Apararii a dat miercuri publicitatii o lunga transcriere a marturiei lui Khalid Sheikh Mohammed, detinut la baza Guantanamo din Cuba, in care presupusul numarul trei al retelei al-Qaida isi asuma raspunderea pentru atacurile de la 11 septembrie 2001, de la New York si  Washington. In plus, acesta isi asuma alte 30 de comploturi teroriste vizand tinte din diverse colturi ale lumii, dintre care majoritatea au ramas la stadiul de proiect.

„Eu sunt raspunzator pentru operatiunea 9/11, de la A la Z”, a spus Mohammed la audierea desfasurata in fata unei comisii ce are rolul de a stabili daca prizonierul a fost in mod corect calificat drept „inamic combatant”.

Regreta mortii de la WTC

Guvernul american il desemnase pe Mohammed drept „creierul” atacurilor de  la World Trade Center la doar o luna dupa comiterea lor, insa marturia este prima in care teroristul isi recunoaste vinovatia pentru aceste atentate, plus alte comploturi despre care pana acum nici nu se stia, cum ar fi spre exemplu planul de asasinare a fostului presedinte american Jimmy Carter.

Intr-o declaratie, pe alocuri incoerenta, Khalid Sheikh Mohammed, unul dintre oamenii de incredere ai lui Osama bin Laden, afirma ca actiunile sale erau parte a unei „campanii militare”. „Nu ma bucur ca 3.000 (de oameni - n.r.) au murit in America”, spune detinutul, referindu-se la bilantul celor ucisi la WTC si Pentagon. „Chiar imi pare rau. Nu-mi place sa omor copii si pusti”, adauga el, pentru a se scuza apoi ca „razboiul inseamna victime”.

Potrivit documentului publicat pe internet de Pentagon, Mohammed si-a asumat raspunderea si pentru atacul de la WTC din 1993, precum si pentru cel din insula indoneziana Bali, din 2002, soldat cu peste 200 de morti. El a afirmat ca avea de gand sa atace si o serie de obiective din SUA si Marea Britanie, printre care turnuri, cladiri de afaceri, dar si centrale nucleare. Totodata, el sustine ca ar fi planuit si atentatul ce ar fi urmat sa fie dus la indeplinire de britanicul Richard Reid, care trebuia sa arunce in aer un avion cu ajutorul unor explozibili ascunsi in pantofi. Reid a fost arestat in decembrie 2001.

Suspectat de a fi pus la cale si asasinarea ziaristului Daniel Pearl, in ianuarie 2002, Mohammed a facut doar o referire confuza la moartea acestuia, pe care l-a calificat drept „agent Mossad”. Lista nu este completa pentru ca Pentagonul a cenzurat una dintre faptele pentru care detinutul si-a asumat raspunderea.

Audieri pe banda rulanta

Tot la sfarsitul saptamanii trecute au avut loc audierile in cazul altor doi membri de rang inalt ai al-Qaida, Abu Faraj al-Libbi si Ramzi bin al-Sibh, care insa au refuzat sa se prezinte in fata comisiei pe motiv ca nu sunt judecati in conformitate cu legislatia americana. Este de presupus ca decizia comisiei va fi ca toti acestia au fost desemnati in mod corect drept „dusmani combatanti” si, prin urmare, detinerea lor pe termen nedefinit este justificata. Marturiile date in fata acestei comisii ar putea fi utilizate la un eventual proces in fata unui tribunal militar.

Biografia unui terorist

Scolit in SUA, antrenat in Afganistan

De origine pakistaneza, dar nascut in Kuweit, Khalid Sheikh Mohammed (KSM) a folosit de-a lungul carierei sale teroriste o multime de identitati false, umbland nestingherit dintr-o tara in alta sub acoperirea de om de afaceri.

Mohammed a plecat in SUA la varsta adolescentei si a studiat la o scoala baptista, apoi la Universitatea din Carolina de Nord, obtinand o diploma de inginer mecanic. Avand in vedere ca a studiat atatia ani in SUA, este destul de surprinzator faptul ca stapaneste destul de slab limba engleza.

La inceputul anilor ‘90, Mohammed pleaca in Afganistan pentru a se alatura mujahedinilor. Aici il cunoaste pe Osama bin Laden, insa cei doi vor deveni aliati  mai tarziu. Potrivit presei americane, Mohammed a avut ideea proiectarii unor avioane asupra unor cladiri din SUA, insa, cand i-a prezentat-o lui Bin Laden, in 1996, acesta a respins-o. Mohammed s-a chinuit ani intregi sa-l convinga si tot el a fost cel care, mai tarziu, a trimis oameni sa studieze terenul.

Dupa atacurile din septembrie 2001, Guvernul SUA a pus un premiu de 25 de milioane de dolari pe capul sau. A fost prins abia la 1 martie 2003, la Rawalpindi, in Pakistan, fiind surprins in somn de un raid al politiei. Predat americanilor, el a disparut pentru un timp, fiind probabil detinut intr-una dintre inchisorile secrete ale CIA. In depozitii anterioare, KSM a declarat ca a fost torturat in timpul detentiei pentru a i se smulge marturii.

Ne puteți urmări și pe Google News