Eşec la Phenian: satelitul s-a prăbuşit în mare

Eşec la Phenian: satelitul s-a prăbuşit în mare

Nu e surprinzător că racheta nord-coreenilor a eşuat, ci faptul că ei au recunoscut asta.

Pentru prima oară, autorităţile comu niste au invitat jurnalişti din întreaga lume să filmeze ceea ce trebuia să fie momentul important al aniversării a 100 de ani de la naşterea fondatorului naţiunii, Kim Il-Sun. Nepotul acestuia, Kim Jong-Un, liderul suprem, trebuie să facă faţă, acum, unei "umilinţe" fără precedent. Coreea de Nord a fost imediat mustrată de toată lumea: de SUA, de vecini, de ONU, NATO şi de alţi actori de pe scena politică mondială şi riscă să fie sancţionată economic. Decizia urma să fie luată de Consiliul de Securitate al ONU, reunit, ieri, de urgenţă. Comunitatea internaţională nu crede că a fost vorba de lansarea unui satelit inofensiv în spaţiu, ci de testarea unei rachete balistice, ceea ce încalcă rezoluţiile ONU. Racheta Unha-3 şi satelitul, care au costat 450 de milioane de dolari, au zburat doar un minut, după care s-au dezintegrat şi au căzut în apele Mării Galbene. Nord-coreenii au investit, recent, alte 400 de milioane de dolari într-o nouă platformă de lansare a rachetelor. Pedeapsă: ajutor de hrană anulat SUA nu va mai oferi ajutorul de hrană pe care l-a promis Coreei de Nord, în februarie: 240.000 de tone, în valoare de 200 de milioane de dolari. Nord-coreenii au mai încercat de două ori să lanseze un satelit, dar nu au reuşit şi, la scurt timp, au făcut un test nuclear, de aceea oficialii de la Seul sunt îngrijoraţi şi se pregătesc pentru orice scenariu posibil.

Ne puteți urmări și pe Google News