Patru tineri au înşelat mai multe case de amanet cu bijuterii false. Ei au fost reţinuţi ieri la Piteşti, de poliţiştii din cadrul I.P.J. Argeş, chiar după ce îl mai păcăliseră pe angajatul unei case de amanet.
Poliţiştii argeşeni ai Secţiei 3 Poliţie l-au depistat, ieri, pe R. A., de 24 de ani, din Câmpulung, la scurt timp după ce acesta l-a păcălit pe operatorul unei case de amanet, din municipiul Piteşti, prin plasarea unui inel din metal de culoare galben, pe care l-a prezentat ca fiind din aur, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române, trimis EVZ. Ulterior, poliţiştii i-au prins şi pe ceilalţi trei tineri care îl aşteptau pe amicul lor într-un autoturism parcat pe o stradă din apropiere. Asupra celor trei, F. C., de 22 de ani, din Câmpulung, N. C., de 28 de ani, din comuna Cicăneşti şi P. B., de 26 de ani, din Câmpulung, au fost găsite mai multe bijuterii din metal de culoare galbenă şi suma de 784 de lei. Acţionau în grup Din cercetări, poliţiştii au stabilit că suspecţii acţionau în grup, pentru a înşela angajaţii caselor de amanet. Unul dintre ei prezenta iniţial o bijuterie din aur pentru a o amaneta. După ce era verificată şi evaluată, se prefăcea că se răzgândeşte, o lua înapoi, apoi o înlocuia cu alta falsă, pe care în cele din urmă o lăsa drept garanţie în schimbul unei sume de bani. Toţi cei patru au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi duşi în arestul I.P.J. Argeş, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.215 (înşelăciune n.r.) şi art. 26 raportat la art.215 (complicitate la înşelăciune) din Codul Penal, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de arestare preventivă.