Episod devenit viral între Cristi Chivu și prezentatoarea Diletta Leotta
- Mădălina Sfrijan
- 8 aprilie 2026, 07:46
Chivu. Sursa foto: Captură videoAntrenorul lui Inter, Cristi Chivu, a oferit un moment inedit la finalul meciului câștigat cu AS Roma, scor 5-2, într-un interviu acordat postului DAZN. Tehnicianul român a intrat într-un schimb amuzant de replici cu prezentatoarea Diletta Leotta și a reușit să detensioneze atmosfera de după partidă.
Cristi Chivu, dialog savuros cu prezentatoarea Diletta Leotta
Totul a început de la o observație făcută de moderatoare, care a remarcat că antrenorul purta o discuție cu reporterul de la marginea terenului, Federica Zille, cu puțin timp înainte de intrarea în direct. Întrebat despre subiectul conversației, Chivu a răspuns cu umor că a vrut să afle dacă frizeriile sunt deschise.
„Despre ce vorbeam? Două lucruri: am întrebat dacă frizeriile sunt deschise mâine, iar ea m-a întrebat de ce vreau să-mi scot geaca și să o arunc. Fiecare are grijile lui”, a afirmat tehnicianul.
Chivu a adăugat că are nevoie de o tunsoare și că nu se consideră prezentabil, făcând chiar o referire la perioada în care purta celebra cască de protecție din timpul carierei de jucător, după accidentarea gravă suferită la cap.
„De ce am întrebat? Am nevoie de o tunsoare, nu sunt prezentabil. Mi-am pus casca la loc, ca pe vremuri”, a continuat el.

Diletta Leotta. Sursa foto: Facebook
Ce l-a sfătuit pe tehnicianul român
Diletta Leotta a continuat dialogul în aceeași notă, spunând că există saloane deschise și că îi va trimite numere de telefon. Mai mult, aceasta a lansat și o provocare, cerându-i ca până la următorul meci, contra celor de la Como, să apară cu o nouă tunsoare.
„Duminica viitoare e Como-Inter, vrem să vă vedem tuns”, a afirmat ea.
Chivu a acceptat gluma și a promis că va rezolva problema în curând.
„Aștept numărul, mulțumesc. O să mă tund frumos”, a mai spus antrenorul.
Chivu a făcut o scurtă analiză a meciului cu AS Roma
Dincolo de momentul relaxat, tehnicianul român a vorbit și despre evoluția echipei sale. Acesta a evidențiat creșterea nivelului de agresivitate, controlul mai bun al jocului și dorința clară de a domina adversarul.
Chivu a subliniat că echipa dă semne clare de maturitate, mai ales comparativ cu meciurile recente în care nu și-a valorificat întotdeauna avantajele.
Inter, lider detașat în clasament
Victoria clară obținută în fața celor de la AS Roma, combinată cu succesul celor de la Napoli în fața lui AC Milan, scor 1-0, îi permite lui Inter să-și consolideze poziția de lider în clasament. Formația antrenată de Chivu se află acum la șapte puncte în fața campioanei en-titre și la nouă puncte distanță de marea rivală locală, sporindu-și semnificativ avantajul în lupta pentru titlu.